”Începând cu 10 februarie, fabricile şi firmele mari au început să depună cereri de redeschidere a activității însă, firesc, nu toate au început să lucreze, pentru că nu puteau beneficia decât de aportul muncitorilor locali, cei din afară neputând încă să călătorească. Pentru aprobare, au avut controale în timpul cărora au trebuit să dovedească faptul că respect anumite condiţii – măşti pentru angajaţi, dezinfectare, personal care ia temperatura salariaților. Au fost rugaţi să găsească o opţiune de a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp la serviciu, să reglementeze lucrul online, pe ture etc. Primii agenți economici care au primit acordul de reluare a activității au fost cei care fabricau produse și material de protecție sanitară și cei care asigurau aportul și furnizarea de hrană pentru piața comercială: sere, abatoare, transportatori, curieri etc.
Există încă locuri închise – școli, grădinițe, cinematografe, obiective turistice, restaurante şi baruri. Spațiile de socializare deschise trebuie şi ele să respecte condiţii stricte – o capacitate limitată și neapărat distanțare socială. Evenimentele artistice sau sportive sunt încă suspendate.
Pe 7 martie s-a reluat lucrul în zona în care locuiam iar pe 8 am putut pleca din oraș în baza unor certificate eliberate de poliție, spital și comitetul cetățenesc. Am zburat spre Guiyang, oraș în care locuiesc în mod obișnuit cu băiatul meu și cu mama acestuia, iar când am ajuns la destinație am fost din nou luat în primire și înregistrat în bazele de date ale autorităților, chiar dacă am fost monitorizat pe întreg parcursul drumului către casă: în gară luată temperatura, în tren filtru la intrare, apoi temperatura luată de către controlorul de bilete, în autobuzul ce m-a transportat de la gară la aeroport, la fel, luată temperatura, notat totul pe un tabel cu nume și destinație, în aeroport scanare și verificare acte medicale din orașul de provenință.
Ce măsuri am luat pentru a mă proteja
Trebuie spus că nu am ieşit din incinte mai mult decât când a fost nevoie, iar când am făcut-o am stat la o distanță de 4-5 metri de orice persoană și am evitat orice contact. Am purtat mască mereu, începând cu 26 ianuarie. De cele mai multe ori chirugicală (mai uşor de respirat pentru mine). Purtatul măştii este încă obligatoriu azi şi toți respectă acestă regulă. Am fost avizat în legătură cu cât de uşor se poate transfera virusul pe haine, balustrade uși și suprafețe cu care intri în contact, mai ales bani (banca Chinei a recomandat ca bancnotele sa fie puse 5/8 zile la ultraviolete pentru a elimina bacteriile, apoi să fie repuse în circulație), bancomate etc, chiar și în condițiile în care, în China, mai toată lumea plătește cu telefonul. Hainele de ieşit afară au fost spălate mai des, și au fost ținute mereu la soare, pe balcon. Altfel, săpun bacterian, de cel puțin 4 ori pe zi, și evitarea atingerii feței.
Soft special pentru supraveghere și control
Pentru a gestiona cât mai bine situația și a te ajuta să te ferești de pericolul contaminării, China a introdus un soft in baza căruia, după ce introduceai datele personale, și era scanat pe o aplicație tip whatsapp (în China toți folosesc Wechat, un program dezvoltat de guvernul chinez cu care poți face și plăți), puteai vedea prin intermediul terminalului și gps-ului, unde te afli, unde ai călătorit, cine este sau a fost in preajma ta, cât de departe te afli de persoanele infestate sau aflate în carantină, câți bolnavi sunte în regiune etc. În China, protejarea datelor personale ține de poveste, rețelele de socializare, telefonul, cardul bancar, camerele video cu scanare faciala și biometrică, toate sunt sub control guvernamental.
Ce m-a dezamăgit într-o oarecare măsură
Pe de o parte atitudinea angajatorilor mei, pentru care criza de coronavirus a fost un pretext oportun pentru a înceta raporturile contractuale. Străin fiind, pot spune că m-am încadrat, totuși, într-un tipar, mulți părăsind China și întorcându-se în țările de origine după debutul crizei și închiderea activității.
Pe de altă parte atitudinea multora dintre cei care nu ştiu nimic despre China, dar şi-au dat cu părerea într-un mod cât mai jignitor și inuman posibil. De la ”urări” gen ”merită să moară chinezii ăia care mănâncă lilieci și câini”, până la gesturile violente contra chinezilor și asiaticilor din lumea civilizată. Chiar dacă, sigur, nimeni nu doreşte moartea a peste 3.000 – 4000 de oameni, și chinuirea altor sute de mii, m-a suprins cât de puține manifestări de solidaritate #prayforchina ori #prayforwuhan s-au înregistrat.
De asemenea, dezamăgitor a fost dublul standard cu carea media internațională a tratat situaţia din China. Mama, de pildă, aflată în România, sau prietenii mei din țară, toți erau asaltați cu imagini sinistre, cu personal medical sau militar purtând uniforme biochimice ce ilustrau un scenariu sinistru de apocalipsă sau de filme cu zombies, într-o Chină în care drepturile omului sunt încălcate prin impunerea carantinei sau a izolării la domiciliu. Imediat după apariția focarelor în Europa, imaginile similar, dar cu actori europeni, au fost tratate, firește, diferit.
M-au mai dezamăgit cei care iau în râs şi astăzi situaţia şi pun în pericol viaţa altora pentru că e cool să fii ”Gică Contra” și să spui că nu ți se poate întâmpla nimic, apoi utorităţile europene (vestice în general) care au recomandat iresponsabil nepurtarea măştilor ca să ascundă faptul că nu au stocuri.
Ce m-a făcut la final să zâmbesc?
Multe sunt aspectele de-a dreptul hilare afirmate despre China, cu ocazia acestei pandemii, de către oameni care nu au avut deloc de-a face cu realitatea, în scopul de a panica și de a capitaliza interes și atenție din partea celor ignoranți.
Știrile au avut tonuri, în genere apocaliptice, materialele video, în parte, relevau situații dramatice din alte state asiatice dar le plasau în China, în condițiile în care criza a fost gestionată aici cu calm și responsabilitate atât de autorități cât de populația afectată.
Au fost lucruri care, pe mine, unul, la început m-au șocat, dar cu care, înțelegîndu-le resorturile, treptat m-am obișnuit mai apoi. Poate și ăsta e unul dintre motivele pentru care China limitează atât de drastic rețelele de socializare, siteurile cu conținut similar sau accesul la unele portaluri de informații străine.
Abuzul de informație distorsionată expediată dincolo de hotarele Chinei a lăsat în umbra solidaritatea și mobilizarea fantastică de care au dat dovadă chinezii în gestionarea întregii pandemii, ajutoarele logistice și umane trimise în Wuhan, copiii, bătrînii, oamenii simpli care donau bani și alimente pentru cei din zonele puternic afectate de coronavirus, medicii, asistentele, politiștii, militarii, voluntarii care au depus eforturi immense, vedetele din lumea filmului, a sportului, a modei, celebritățile din toate domeniile și corporațiile care au donat sume imense pentru vindecarea bolnavilor si stoparea pandemiei generată de virus.
Epilog
După 6 în China, pot confirma faptul că nu există o altă țară mai motivată și mai preocupată de creșterea nivelului de trai și de atingerea supremației economice mondiale. Iar dacă o țară precum China a pus economia pe pauză şi a cheltuit 886 miliarde de dolari, conform surselor guvernamentale, pentru a asana flagelul Covid-19, i-aș ruga pe cei care încă se mai referă la coronavirus ca la o simplă răceală să mai mediteze asupra lucrurilor pe care le propagă.
Altfel, tot ceea ce v-am împărtășit de aici, de la 8000 de kilometri depărate de casă, reprezintă, poate, pentru mulți, doar încă o experienţă strict personală, între atâtea istorii și fapte descrise in mediu online. Este însă povestea mea, filmul evenimentelor pe care le-am trăit și pe care mi le-aș dori ca nimeni, vreodată, să nu le mai repete.”
