11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialRomân, condamnat la închisoare în SUA pentru că a piratat "World of...

Român, condamnat la închisoare în SUA pentru că a piratat “World of Warcraft”

Călin Mateiaş, în vârstă de 38 de ani şi originar din Bucureşti, a fost extrădat în Statele Unite după ce a inundat în 2010 serverele acestui joc video online cu un număr atât de mare de cereri de conectare, încât “World of Warcraft” a devenit inaccesibil pentru mii de alţi jucători din lumea întreagă.

“Supărat pe un jucător cu care juca acest joc în mod regulat, acuzatul era hotărât să îi facă să piardă pe adversarii lui din jocul ‘WoW’ prin oprirea serverelor, pentru ca aceştia să nu mai poată să aibă acces la jocul online”, au scris procurorii în documentele depuse la un tribunal american.

“Faptele lui erau motivate de dorinţa puerilă de a câştiga acest joc şi de a-i vedea pe ceilalţi pierzând”, potrivit aceleiaşi surse.

În februarie, Călin Mateiaş a pledat vinovat în faţa unui tribunal din Los Angeles după ce a fost acuzat că a avariat în mod intenţionat un calculator protejat. Luna trecută, el a plătit 30.000 de dolari companiei Blizzard Entertainment, editorul jocului video “World of Warcraft”.

În consecinţă, autorităţile americane au renunţat la judecarea românului într-un proces separat, deschis în statul Pennsylvania, în care Călin Mateiaş era acuzat de piraterie informatică.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă