9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialRod Stewart a anunţat că s-a vindecat de cancer de prostată

Rod Stewart a anunţat că s-a vindecat de cancer de prostată

Cântăreţul britanic în vârstă de 74 de ani, diagnosticat în 2017 cu cancer în fază incipientă, a fost declarat vindecat în luna iulie.

Rod Stewart a dezvăluit informaţii despre boala de care a suferit în timpul unui eveniment de strângere de fonduri pentru The Prostate Project şi European Tour Foundation, organizat în weekend în Surrey.

Vorbind alături de unii dintre foştii săi colegi din trupa Faces, Kenney Jones şi Ronnie Wood, Rod Stewart a lansat un apel către toţi bărbaţii pentru a face vizite la medic în vederea depistării precoce a acestei afecţiuni.

Cântăreţul a declarat că analizele regulate l-au ajutat să identifice cancerul de care suferea în faza iniţială, ceea ce i-a îmbunătăţit şansele de a intra în remisie.

”În urmă cu doi ani am fost diagnosticat cu cancer de prostată. Nimeni nu ştie despre asta, dar m-am gândit că a venit timpul să spun tuturor. M-am vindecat acum, doar pentru l-am tratat din timp”, a precizat artistul. Tată a opt copii, Rod Stewart a adăugat că în timpul tratamentului a continuat să aibă o atitudine pozitivă şi să râdă.

”Trebuie neapărat să mergeţi la doctor”, a declarat el potrivit Mirror.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....
Ultima oră
Pe aceeași temă