12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialRestricţii de viteză de maximum 80 km/h pe A2, pe sectorul Bucureşti-Fundulea

Restricţii de viteză de maximum 80 km/h pe A2, pe sectorul Bucureşti-Fundulea

“Având în vedere lucrările de reparaţii, precum şi faptul că azi, 15.06.2018, începe vacanţa şcolară de vară şi este de aşteptat ca traficul rutier să se intensifice pe A2, CNAIR, împreună cu Poliţia Autostrăzi, au hotărât ca restricţia de viteză de 80 km/h să fie menţinută pe ambele sensuri de mers pe sectorul Bucureşti – Fundulea (km 12+000 – km 36+000) şi retur. Facem apel la conducătorii auto să respecte restricţiile instituite temporar, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie, să sporească atenţia la volan şi să reducă viteza în zonele unde se efectuează reparaţii”, se menţionează într-un comunicat al CNAIR, transmis vineri de Agerpres.

Compania de autostrăzi a anunţat, recent, că va interveni pe A2 pentru remedierea problemelor apărute la km 22, după ce, în data de 13 iunie, a avut loc un nou episod care a dus la ridicarea a două plăci de beton pe Autostrada Soarelui la km 22+450, calea 1.

Celula de criză este coordonată de directorul general adjunct Cristian Andrei şi de directorul Direcţiei de Mentenanţă Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, Florin Dascălu.

În acelaşi timp, a fost dispusă începerea unei cercetări disciplinare împotriva şefului Centrului de Întreţinere şi Coordonare (CIC) Fundulea, Ploaie Cristian, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi neaplicarea măsurilor solicitate de directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, în urmă cu două săptămâni, când a avut loc un eveniment similar, pe banda de urgenţă, la km 17.

Totodată, i s-a pus în vedere directorului DRDP Bucureşti, Augustin Dinu, că se va lua măsura destituirii sale din funcţie dacă nu ia toate măsurile necesare pentru monitorizarea şi intervenţia rapidă, pe toată perioada sezonului estival, pe sectorul de autostradă Bucureşti – Fundulea.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă