Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare – 25.00%
În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați sunt din promoția curentă, iar 6.790 de candidați sunt din promoțiile anterioare.
232 de candidați au obținut media 10.
Situația pe discipline
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
· 1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
· 209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
· 5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383)
· 6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%).
În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.
Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).
Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
În anul 2019, rată de promovare a examenului a fost de 63,68%.
În 2018, rata de promovare a fost de 67,7%, iar în 2018, 72,9%.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii Bacalaureatului cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Contestațiile mai pot fi depuse și miercuri, între orele 8:00 – 12:00.
În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi anunţate duminică.