20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialPSD nu vrea eliminarea indemnizațiilor de merit pentru sportivi și artiști

PSD nu vrea eliminarea indemnizațiilor de merit pentru sportivi și artiști

În plus, Ciolacu susţine că Solomon nu a avut mandat din partea partidului pentru propunerea respectivă.

”PSD se opune categoric eliminării indemnizaţiilor de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi a drepturilor altor categorii profesionale şi va vota împotriva acestui amendament la şedinţa de plen de mâine”, a transmis, marţi, Marcel Ciolacu.

În plus, liderul PSD a precizat că Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament.â

”Nu a existat niciodată vreo discuţie în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziţii singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, a mai transmis Ciolacu.

Deputatul PSD Adrian Solomon, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, a propus, marţi, eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru artişti şi sportivi.

Comisia a dezbătut, marţi, Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Comisia de muncă a adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, iar votul final este programat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă