17.5 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Proiect: Numărul de membri pentru formarea unui sindicat să fie redus de la 15 la 3

Cei doi deputați susțin că, dacă propunerea lor va fi aprobată, salariaţii ar avea mai multe şanse să-şi apere drepturile şi interesele.

În acest sens, cei doi vor să modifice Legea 62/2011 a dialogului social. „Prezenta propunere legislativă urmăreşte să reducă numărul de membri necesari pentru ca un sindicat să fie înfiinţat, de la 15 la 3, cu scopul de a da cât mai multe şanse salariaţilor de a se organiza în sindicate pentru a-şi apăra mai bine şi mai eficient drepturile şi interesele economice şi sociale”, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii argumentează că dreptul la asociere în vederea apărării colective a drepturilor este drastic limitat prin lege la ora actuală, Legea 62/2011 a dialogului social stabilind la articolul 3 alin. (2) numărul de membri necesari pentru constituirea unui sindicat – în prezent, fiind nevoie de 15 membri fondatori pentru ca un sindicat să apară în spaţiul unei unităţi.

„Această modificare legislativă este justificată şi mai mult de abuzurile şi presiunile la care sunt supuşi salariaţii în diverse companii. Celor care sunt hărţuiţi, discriminaţi, concediaţi abuziv şi care lucrează în condiţii inumane, care nu sunt sub protecţia legilor şi a drepturilor constituţionale, legiuitorul trebuie să le ofere pârghii adecvate pentru a-şi putea crea instrumentele necesare apărării”, susţin cei doi iniţiatori.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă