Patriarhul Daniel

Premierul Orban refuză slujbele în interiorul bisericilor: "Sub nicio formă"

Premierul Ludovic Orban a declarat că slujbele religioase nu se vor putea ține în interiorul bisericilor nici după încetarea stării de urgență în România.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 12.05.2020 - 11:09

"Asta sub nicio formă!", a răspuns premierul Orban, luni seară, când a fost întrebat, într-o emisiune de televiziune, dacă după data de 15 mai vor putea credincioșii să participe la slujbe în interiorul lăcașurilor de cult.

În privinţa controversei legate de folosirea linguriţei de împărtăşanie, şeful Executivului a arătat că discuțiile au pornit de la necesitatea eliminării riscului de transmitere a epidemiei.

"Aici nu mă pricep, sincer, ce a apărut în spaţiul public ca norme care sunt gândite de la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al comisiei care funcţionează la nivelul Ministerului Sănătăţii sunt chestiuni care au la bază eliminarea riscului de transmitere a virusului", a spus Ludovic Orban.

După cum se știe, autoritățile medicale susțin că împărtățania ar trebui să se facă prin intermediul unor pahare și lingurițe de plastic, de unică folosință (nu cu un pahar și o linguriță de argint, cum se procedează în mod tradițional). Autoritățile BOR au anunțat însă că refuză o asemenea modificare a ritualului religios, întrucât împărtășania este o chestiune care ține strict de Biserică.

"Statele laice nu au dreptul de a reglementa reguli de cult", a avertizat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BNR. Potrivit acestuia, împărtășania este specifică religiei ortodoxe și greco-catolice, dar "lingurița de plastic nu face parte din spațiul liturgic ortodox sau greco-catolic".

Comentarii