24.4 C
București
luni, 16 iunie 2025
AcasăSocialPrahova: Castelul Peleş, fără încălzire. Patrimoniul riscă să fie afectat

Prahova: Castelul Peleş, fără încălzire. Patrimoniul riscă să fie afectat

Reprezentantul Muzeului Naţional Peleş, Daniela Voitescu, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că, în urmă cu mai mult de o lună, centrala termică a castelului instalată la începutul anilor 1990 s-a defectat, astfel că imobilul nu beneficiază de atunci de încălzire.

În acest context, temperatura în birouri este de 2 grade, iar în muzeu sunt zero grade, patrimoniul riscând să fie afectat de temperatura scăzută, a precizat sursa citată.

Potrivit acesteia, în cursul lunii ianuarie a fost transmisă o adresă Ministerului Culturii în care era semnalată situaţia de la Castelul Peleş.

Conform răspunsului primit de la minister, adresa prin care era semnalată starea tehnică de deteriorare a centralei termice din Castelul Peleş a fost înregistrată la data de 23 ianuarie.

În răspunsul transmis de minister muzeului, înregistrat în data de 13 februarie, se arată că, potrivit legii, locatorul (proprietarul) are obligaţia de a menţine bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii şi că reparaţiile importante (capitale) cad în sarcina proprietarului.

„Drept urmare, în cazul în care s-au făcut constatări şi este nevoie de reparaţii curente la centrala termică, cu respectarea legislaţiei incidente, se pot efectua de către Muzeul Naţional Peleş (locatar) (…), lucrări pentru care nu este nevoie de acordul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. În cazul în care sunt necesare investiţii, cheltuieli de capital, acestea cad în sarcina locatorului”, se precizează în răspunsul Ministerului Culturii, adresat conducerii Muzeului Naţional Peleş.

Casa Regală a fost sesizată cu privire la lipsa încălzirii la Castelul Peleş, iar situaţia se menţine şi în prezent, a precizat Voitescu.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul oficial al MNP, în anul 2007, Castelul Peleş, Castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I, dar continuă să fie administrate de statul român.

Cele mai citite

Duplantis scrie istorie din nou! Record mondial, în fața fanilor din Stockholm

Suedezul Armand Duplantis a reușit, la Stockholm, a 12-a doborâre a recordului mondial la săritura cu prăjina.Armand „Mondo” Duplantis a stabilit duminică un nou...

Fidelis atrage din nou: ediția din iunie depășește subscrierile din mai și se apropie de recordul din aprilie

Programul guvernamental Fidelis, prin care Ministerul Finanțelor atrage fonduri de la populație prin titluri de stat listate la bursă, înregistrează în ediția din iunie...

Autoritățile din Italia investighează startup-ul chinez de inteligență artificială DeepSeek pentru dezinformare potențială

Autoritatea antitrust din Italia a anunțat luni că a deschis o investigație oficială împotriva startup-ului chinez DeepSeek, activ în domeniul inteligenței artificiale, pe fondul...
Ultima oră
Pe aceeași temă