15.5 C
București
miercuri, 25 mai 2022
AcasăSocialPoliția a anulat 536 de permise și a confiscat 143 de arme....

Poliția a anulat 536 de permise și a confiscat 143 de arme. Legislația a devenit mai dură

Peste 200 de amenzi au fost aplicate persoanelor care nu au respectat condiţiile privind regimul armelor şi muniţiilor sau vânătorii, iar dosare penale au fost întocmite în urma constatării a 860 de infracţiuni.

Pentru combaterea faptelor de braconaj şi a deţinerii ilegale a armelor au fost organizate şi efectuate 772 de acţiuni, inclusiv verificări privind îndeplinirii condiţiilor de păstrare a armelor, precizează comunicatul Poliției Române.

În aceste acțiuni au fost depistate 860 de infracţiuni şi indisponibilizate, în vederea confiscării, 143 de arme.

În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 242 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 170.000 de lei.

Poliţia Română, prin structurile de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, notifică titularii permiselor de armă cu privire la aspecte ce ţin de valabilitatea permisului de armă, prin scrisoare cu confirmare de primire, scrisoare recomandată, poştă electronică, telefonic, încheindu-se în acest sens un proces-verbal sau prin verificări acasă.

IGPR reaminteşte că, la data de 29 ianuarie, în Monitorul Oficial, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi Anexa la hotărâre, act ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2018.

Prin acest act normativ au fost aduse unele modificări:

* Persoanele fizice sau juridice nu au voie să deţină sau să folosească armele de foc lungi, letale, a căror muniţie dezvoltă o energie cinetică la gura ţevii ce depăşeşte 10.000 Jouli.

* Sunt interzise deţinerea, portul şi folosirea de către persoanele juridice a armelor utilitare cu ţeavă lungă, în activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, cu excepţia societăţilor specializate de pază.

* Cine împrumută arma de vânătoare unei persoane autorizate are obligaţia ca, în termen de 2 zile lucrătoare, să informeze poliţia. În caz contrar, riscă o amendă între 501 şi 1.000 lei.

* Depunerea permisului de vânătoare, în original şi în copie, este obligatorie, în vederea autorizării pentru procurarea armelor letale de vânătoare, în cazul în care se solicită acordarea dreptului de deţinere, precum şi a carnetului de membru vânător, în original şi în copie, în cazul se solicită acordarea dreptului de port şi folosire a acestor arme.

* Armele letale şi muniţiile acestora trebuie păstrate, la domiciliul sau la reşedinţa menţionată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate şi asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Armele letale, cu excepţia celor cu destinaţia apărare şi pază, se păstrează neîncărcate cu muniţie.

* Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu.

* Durata pregătirii teoretice şi practice în cadrul cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor este de 80 de ore. Durata pregătirii teoretice şi practice, în cadrul cursului de instructor în poligonul de tragere este de 720 de ore.

* Certificatul de absolvire îşi pierde valabilitatea dacă se constată că persoanei i-a fost anulat dreptul de deţinere sau port şi folosire a armelor, cu anumite excepţii.

* În situaţia în care la data expirării valabilităţii permiselor de armă, titularul care are suspendat dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire al armelor, este obligat ca, în termen de 3 luni de la data încetării acestei măsuri, să depună la organul de poliţie competent documentele necesare prelungirii valabilităţii permiselor de armă.

* De asemenea, noua normă mai prevede unele schimbări în ceea ce priveşte atestatul de instructor sau călătoria cu arme în străinătate sau introducerea armelor în ţară.

Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina și Polonia sunt pe punctul de a revoluționa regulile UE în privința controlului vamal. Urmează Republica Moldova cu România?

Ucraina şi Polonia au convenit duminică să instituie regula controlului vamal comun la frontiera dintre cele două ţări, precum şi o companie feroviară comună,...

Peste jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova vor intrarea în UE. Peste o treime vor unirea cu România

Peste jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova vor intrarea în UE iar peste o treime dintre aceștia vor unirea cu România. Acestea sunt rezultatele unui...

Masacru la școală în SUA. 19 copii și doi adulți au fost uciși. Declarația președintelui Biden

Un tânăr de 18 ani a comis un masacru la o școală din SUA, împușcând mortal 19 copii și doi adulți. Atacul s-a produs...
Ultima oră
Pe aceeași temă