16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialPNL cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, în urma jafurilor de...

PNL cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, în urma jafurilor de la Sinești

Solicitarea PNL apare în contextul tentativei de jaf de la Sineşti (județul Ialomița), care a scos la iveală și alte incidente similare, produse în aceeași zonă în ultimii ani.

“Tentativa de jaf de la Sineşti şi toate încrengăturile care au ieşit la suprafaţă ne arată că o fostă secretară din Teleorman nu este capabilă să ne facă să ne simţim în siguranţă. Am ajuns în situaţia gravă în care ne temem pentru viaţa noastră şi a copiilor noştri. Cum este posibil ca în anul 2018 nişte tâlhari să acţioneze la drumul mare? Carmen Dan, demisionează! De urgenţă! Siguranţa românilor este primordială!”, susține deputatul Popescu.

Deputatul PNL mai precizează că este foarte grav că nu s-a acţionat din timp, cu toate că se ştia că există grupuri infracţionale care pun în pericol vieţile cetăţenilor.

“Prin măsurile girate de guvernele PSD&ALDE se dovedeşte, din păcate, că s-a ajuns în situaţia în care să ne fie frică să circulăm în siguranţă prin ţară. Când s-a atras atenţia că pensionările masive din MAI vor ridica ulterior probleme, Carmen Dan nega realitatea. În ultimii doi ani din unităţile Ministerului Afacerilor Interne s-au pensionat aproximativ 15.000 de persoane. Potrivit unei informări oficiale, transmisă de cei de la MAI în urma unei interpelări parlamentare, în primele 7 luni ale anului 2017 au fost aprobate 4915 dosare de pensie şi în anul 2016 la MAI se aflau în plată un număr de 7.828 de dosare de pensie. Realitatea ne dovedeşte că asta s-a văzut în stradă, nefiind suficienţi agenţi care să ne protejeze de infractori. Cred că asta este un motiv suficient ca social democrata Carmen Dan să îşi dea demisia din funcţia de ministru!”, a completat Pavel Popescu.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, joi, că au fost dispuse verificări interne la nivelul IPJ Ialomiţa şi a Poliţiei Sineşti, după cele trei cazuri de tâlhărie raportate în zona Sineşti, pe E85, şi că sunt luate în calcul inclusiv patrule mixte cu jandarmii.

Anunţurile ministrului vin după ce un buzoian a povestit, pe Facebook, cum a ajuns victima unei tâlhării, în ziua de 1 Mai, chiar în timp ce se afla alături de copii în autoturismul său parcat într-o benzinărie dintre Buzău şi Bucureşti. Bărbatul a povestit că i s-au tăiat cauciucurile maşinii fiind nevoit să sune la 112 pentru ajutor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă