14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialPloaie torenţială şi alunecări de teren. Ce drumuri naţionale sunt afectate

Ploaie torenţială şi alunecări de teren. Ce drumuri naţionale sunt afectate

Pe Autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti plouă.

Potrivit Centrului Infotrafic, nu mai există vreun drum naţional sau autostradă cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile şi nici accidente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe aceste artere.

Există însă două drumuri naţionale cu restricţii de tonaj, de 3,5 tone, în judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Braşov, din cauza alunecărilor de teren existente, precum şi în judeţul Tulcea, pe DN 22 Smârdan – Măcin, unde este instituită restricţie pentru autoturismele cu masa totală mximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza inundaţiilor.

În ceea ce priveşte autostrăzile, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti plouă uşor, carosabilul este umed, iar valorile de trafic sunt scăzute, iar pe A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Ovidiu – Agigea nu sunt precipitaţii, carosabilul este curat şi uscat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă