-6.6 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
AcasăSocialPeste 8.000 de credincioşi prezenți la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 8.000 de credincioşi prezenți la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 8.0000 de credinicioşi din ţară au format, joi dimineaţa, o coadă lungă de 2,5 kilometri, aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva care a fost scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi depusă într-un baldachin special amenajat în curte.

Racla cu moaştele Sfintei a fost scoasă din biserică într-o procesiune, condusă de episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor Calinic Botoşăneanul, care a avut loc joi dimineaţa, în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

La procesiune au participat peste 1.000 de credincioşi veniţi la Iaşi încă de miercuri pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Preoţii oficiază slujba de sfinţire a apei – Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sfântul Maslu, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane, după care va avea loc sfinţirea la butoaiele cu apă aduse pentru credincioşi, la slujbă fiind prezenţi peste 8.000 de credincioşi care aşteaptă se se închine la raclă.

Joi după-amiază vor ajunge la Iaşi şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse special de la o mănăstire din Grecia, cu prilejul prăznuirii hramului Sf. Cuvioase Parascheva.

Vineri seara, de la 19.00 va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, o procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina pe străzile din Iaşi.

În total, peste un milion de credincioşi din ţară şi din alte colţuri ale lumii vin anual pentru a se ruga şi a atinge moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind convinşi că Sfânta îi ajută pe credincioşi.

Anul acesta, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt aşteptaţi la Iaşi peste 200.000 de pelerini.

Cele mai citite

Ambasadorii UE se reunesc la Bruxelles de urgență. Răspuns comun la amenințările tarifare ale SUA

Tensiunile dintre Washington și capitalele europene cresc, după ce Donald Trump a amenințat cu taxe vamale statele care susțin Groenlanda, forțând UE să caute...

Val de frig prelungit: gerul se extinde la nivel național până joi

Minimele nocturne vor coborî frecvent până la -20 de gradeEpisodul de iarnă severă continuă, după ce meteorologii au decis prelungirea atenționărilor de ger până...

Sfârșitul unei ere industriale: Cehia închide ultima mină de cărbune superior

Închiderea vine pe fondul cererii tot mai reduse și al accelerării tranziției energetice în Uniunea EuropeanăCehia se apropie de finalul unei pagini istorice importante,...
Ultima oră
Pe aceeași temă