27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialPersoanele cu dizabilități nu își găsesc loc în instituțiile publice

Persoanele cu dizabilități nu își găsesc loc în instituțiile publice

În urma unor interpelări făcute de deputatul PNL, Adriana Săftoiu, către ministerele din România, rezultă că în instituţiile statului sunt angajate extrem de puţine persoane cu dizabilităţi. Mai mult, sunt ministere unde nu este angajată nicio persoană cu handicap.

Potrivit informaţiilor primite de Adriana Săftoiu, instituţiile în care numărul persoanelor cu dizabilitaţi angajate este zero sunt următoarele: Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Culturii, Ministerul Comunicaţiilor (care a motivat că nimeni nu s-a prezentant la concurs), Ministerul Turismului, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni sau Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Instituţiile menţionate au plătit, însă, în anul 2016, către bugetul de stat, sume cuprinse între 20.000 şi 300.000 de lei pentru că nu au angajat persoane cu dizabilităţi.

Mai mult, nici măcar instituţii precum Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse sau Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu au persoane angajate la nivelul aparatului central. Doar în ceea ce priveşte ANOFM, la nivel de teritoriu, sunt angajate doar 14 persoane.

La polul opus se află ANAF, care are un număr de 203 angajaţi la nivelul propriului aparat cât şi la unităţile subordonate. Suma virată de ANAF la bugetul de stat a fost în 2016 de peste 2,9 milioane de lei, iar suma folosită pentru achiziţionarea de servicii de la Unităţile Protejate Autorizate a fost de 813.246 de lei.

Potrivit deputatului, mai multe ministere spun că nu au angajat persoane cu dizabilităţi din cauza faptului că aceste persoane nu s-au prezentat la concursurile pentru ocuparea posturilor.

Potrivit Legii 448/2006, instituţiile statului, dar şi companiile private care au peste 50 de angajaţi sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilităţi într-un procent de 4% din numărul total de angajaţi. Dacă nu angajează persoane cu dizabilităţi, instituţiile de stat şi companiile private trebuie să vireze către bugetul de stat, lunar, o sumă reprezentând salariul de bază minim brut înmulţit cu numărul de locuri de muncă ce nu au fost ocupate de persoane cu handicap.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă