23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialPensionarii ies vineri la protest

Pensionarii ies vineri la protest

Alianţa Europensionarilor din România şi Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea, membri fondatori ai Federaţiei Naţionale „Solidaritatea Pensionarilor din România” (FNSPR), organizează, un miting de protest la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la Preşedinţia României şi la sediul central al Partidului Naţional Liberal.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, la acţiunea de protest sunt aşteptate maximum 100 de persoane iar evenimentul se va derula sub titulatura “Stopaţi deprecierea alarmantă a nivelului de trai al pensionarilor, aflat în prezent sub limita subzistenţei pentru un număr mare de pensionari”.

Sindicaliştii solicită, printre altele, solidaritate cu pensionarii din România acuzând nerespectarea de către guvernanţi a legii promulgate de către preşedintele României cu privire la creşterea punctului de pensie şi încălcarea flagrantă a legii promulgate de către şeful statului privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

De asemenea, FNSPR precizează că se pronunţă ferm “împotriva programului de austeritate severă introdus de Guvernul Cîţu, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”.

În plus, protestul de vineri vizează şi lipsa de implicare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind primirea FNSPR în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV).

Acţiunea de protest va avea loc după următorul program: între orele 11:00 – 12:00 în faţa Ministerului Muncii; între orele 13:00 – 14:00 la Preşedinţia României – perimetrul statuii Leul; între orele 15:00 – 16:00 la sediul central al Partidului Naţional Liberal.

Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă