9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialPatriarhul Daniel: Biserica nu poate să fie lipsită de ispite

Patriarhul Daniel: Biserica nu poate să fie lipsită de ispite

Acesta este primul interviu acordat de un patriarh al BOR în ultimii zece ani.

“Se cunoaște că atunci când credincioșii sunt tulburați, trebuie să facem acte de pocăință, de îndreptare și, în același timp, să promovăm o disciplină a clerului. Dar, ca și orice altă comunitate, avem în biserica noastră și nevoie de o întărire a vieții duhovnicești. Într-o societate secularizată, Biserica nu poate să fie lipsită de ispite. În înțelesul că se construiește viața particulară sau socială fără referire la valorile religioase și, din acest punct de vedere, noi trebuie să păstrăm fidelitatea și să încercăm să recuperăm pe cei care au căzut”, a declarat Preafericitul Daniel în interviul de la TVR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă