Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Pat Torpey: Toboşarul trupei Mr. Big, a murit

Pat Torpey, toboşarul trupei americane Mr. Big, s-a stins din viaţă din cauza unor complicaţii provocate de maladia Parkinson de care suferea, la vârsta de 64 de ani, a informat people.com.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 09.02.2018 - 11:23

Formaţia Mr. Big a transmis joi, într-un comunicat, că Pat Torpey, toboşarul trupei, a murit miercuri.

"Cu inimile frânte, vă spunem că fratele, prietenul şi membrul fondator Pat a murit miercuri, 7 februarie, din cauza unor complicaţii provocate de maladia Parkinson", se arată în comunicat.

În iulie 2014, Pat Torpey a anunţat că era nevoit să renunţe la următorul turneu mondial al formaţiei sale, "The Stories We Could Tell", după ce a fost diagnosticat cu maladia Parkinson.

Pat Torpey a fost cofondatorul trupei Mr. Big, alături de Eric Martin, Paul Gilbert şi Billy Sheehan.

Grupul s-a format în 1988 şi a lansat câteva piese care au avut succes în topurile americane, precum "To Be With You", "Just Take My Heart" şi "Alive and Kicking".

Trupa s-a destrămat în 2002, dar s-a reunit în 2009, lansând trei noi albume, cel mai recent, "Defying Gravity", în 2017.

Pat Torpey a mai cântat cu John Parr, Belinda Carlisle, Robert Plant, Montrose, Richie Kotzen şi The Knack şi a înregistrat alături de Impellitteri şi Ted Nugent.

Comentarii