10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSocialPapa Franicsc: Biserica trebuie să se concentreze asupra celor sărmani

Papa Franicsc: Biserica trebuie să se concentreze asupra celor sărmani

Suveranul pontif a efectuat o vizită pastorală de o jumătate de zi în Alessano şi Molfetta din Puglia, regiunea care formează tocul “cizmei” Italiei, unde regretatul episcop Tonino Bello a avut dioceza.

“Înţelegerea celor sărmani a fost pentru el adevărata bogăţie. Avea dreptate, pentru că cei săraci sunt de fapt bogăţia Bisericii. Tonino ne aminteşte din nou de acest lucru, în timp ce ne confruntăm cu ispita recurentă de a-i urma pe cei puternici, de a căuta privilegii şi de a ne alege o viaţă confortabilă”, a spus pontiful.

“O Biserică ce îi are în centrul ei pe cei sărmani rămâne întotdeauna pe acelaşi canal cu Dumnezeu, nu pierde niciodată frecvenţa Evangheliei”, a adăugat Papa.

După ce a zburat cu elicopterul, Papa Francisc s-a rugat la mormântul lui Bello, a fost întâmpinat de o mulţime de circa 20.000 de persoane în Alessano şi a prezidat Sfânta Liturghie în Molfetta înainte de revenirea la Vatican.

Pelerinajul său a marcat comemorarea a 25 de ani de la moartea episcopului Bello, prelat care obişnuia să călătorească pe bicicletă sau cu autobuzul, care a administrat mai multe grupuri caritabile şi a condus o mişcare catolică internaţională pentru promovarea păcii, menţionează DPA.

Bello a decedat în urma unui cancer la stomac în 1993, la vârsta de 53 de ani. El este în prezent considerat slujitor al Domnului, titulatură ce presupune că se află la două etape distanţă de a fi recunoscut sfânt catolic.

Abordarea sa pastorală este în ton cu cea a Papei Francisc, suveranul pontif obişnuind să se refere la sine drept “preotul oamenilor săraci”. De altfel, el a spus, la câteva zile după alegerea sa în 2013, că doreşte să conducă “o biserică sărac, pentru cei săraci”.

Cele mai citite

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă