10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialNumărul turiștilor români care aleg Palestina a crescut cu 50%

Numărul turiștilor români care aleg Palestina a crescut cu 50%

Potrivit directorului general al departamentului de marketing din Ministerul palestinian al Turismului şi Antichităţilor, Majed Ishaq, România a fost pe locul trei în lume la numărul de vizite în Palestina în 2017, după Rusia şi SUA, şi pe locul doi la numărul de înnoptări, după Polonia.

 În 2017, numărul turiştilor români care au vizitat Bethleem a fost de 53.742, iar numărul înnoptărilor la Bethleem a fost de 128.954.

 Numărul înnoptărilor turiştilor români în hotelurile din Palestina a crescut în primul trimestru din 2018 cu peste 50% faţă de perioada similară din 2017. Cele mai multe înnoptări au avut loc în luna aprilie, 18.488, faţă de 13.267 în aceeaşi lună din 2017.

 Cei mai mulţi vizitatori români s-au înregistrat în 2018 la Bethleem în luna aprilie, 6.771, în scădere însă faţă de aceeaşi lună din 2017, când 11.505 români au venit în oraşul naşterii lui Iisus Hristos, a mai precizat oficialul palestinian în prezentarea de luni de la Ministerul Turismului şi Antichităţilor.

 Din punctul de vedere al ministrului turismului şi antichităţilor, Rula Maayah, creşterea numărului de nopţi petrecute de turiştii români în hotelurile din Palestina se explică în primul rând prin intensificarea contactelor directe ale tour-operatorilor palestinieni cu omologii lor români.  “În ultimii ani am avut o creştere a numărului românilor în Palestina. Este important de menţionat că România nu era acum cinci sau şapte ani una dintre principalele naţiuni care vizitau Palestina, dar a căpătat acest statut şi cred că asta se întâmplă datorită muncii pe care o facem împreună cu sectorul privat care participă la târgurile de turism din România, date fiind oportunităţile ca palestinienii din sectorul privat să se întâlnească cu omologii lor români şi să-i convingă să vină în Palestina prin intermediul tour-operatorilor palestinieni. De asemenea, la nivel oficial au ajutat întâlnirile cu ministrul turismului şi cu Biserica” Ortodoxă Română, a declarat Rula Maayah pentru Agerpres.

 Ea dă asigurări că protestele violente produse atât în Cisiordania, cât şi în Fâşia Gaza după mutarea ambasadei SUA la Ierusalim nu i-au descurajat pe turiştii străini să vină în Palestina.

 Conform unor date prezentate de Majed Ishaq, turismul reprezintă în Palestina 14% din PIB şi asigură anual un venit de 850 de milioane de dolari, dar şi 30.000 de joburi.

 Ministrul Rula Maayah spune că niciodată un turist care a vizitat Palestina nu a avut probleme de securitate şi ne-a invitat să căutăm pe internet dovezi în sens contrar.  “Puteţi să-l întrebaţi pe reprezentantul diplomatic al României în Palestina. Dacă verificaţi pe internet, pe Google, veţi vedea că nu a existat niciodată o problemă cu un turist care a vizitat Palestina pentru că palestinienii lucrează mereu din greu pentru a-i ţine pe turişti în siguranţă faţă de orice probleme. Apropo, în ultimii ani turiştii se pot confrunta cu probleme peste tot în lume şi am văzut ce s-a întâmplat în ultimii ani. Din fericire, aici nu am avut niciun măcar un singur accident cu un turist care a vizitat Palestina”, a mai spus Rula Maayah.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă