11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialNoul rector al Universității din București promite hârtie igienică și săpun lichid

Noul rector al Universității din București promite hârtie igienică și săpun lichid

Aceste decizii vin în contextul în care în jumătate dintre spaţiile de învăţământ ale instituţiei toaletele nu “sunt corespunzătoare pentru o instituţie publică decentă”, iar noul rector a solicitat ca până la jumătatea lunii ianuarie să fie achiziţionate dotările necesare – uscătoare de mâini, rezervoare de săpun lichid, suporturi de hârtie igienică. 

Totodată, noul rector a stabilit ca de la începutul lunii ianuarie 2020 să se acorde finanţare din fondurile instituţiei pentru deplasările staff-ului academic la conferinţe internaţionale şi naţionale. Astfel, a fost stabilit un plafon maxim de 800 de euro pentru deplasarea la o conferinţă din spaţiile Europa, Orientul Apropiat şi Africa şi de 1.200 de euro pentru SUA, Canada şi alte zone îndepărtate.

De asemenea, Marian Preda a cerut şi luarea de măsuri şi curăţarea, până în martie 2020, a pereţilor exteriori ai facultăţilor din centrul oraşului, vandalizaţi cu grafitti. El a stabilit şi eliminarea ştampilei din procesele birocratice interne, cu excepţia emiterii actelor de studii şi a corespondenţei oficiale cu alte instituţii.

Noul rector, ales pe 11 decembrie şi validat în şedinţa din 18 decembrie a Senatului universitar, a mai cerut elaborarea unui audit intern, raportarea tuturor contractelor aflate în derulare la nivelul universităţii, elaborarea unei organigrame publice de la nivelul universităţii, efectuarea unui inventar clar şi detaliat al clădirilor şi bunurilor, inclusiv cele de patrimoniu, aparţinând instituţiei de învăţământ superior.

“Aceste măsuri, primele pe care le-am luat ca rector al Universităţii din Bucureşti, vin, pe de o parte, din nevoia de a aborda problemele urgente şi evidente şi, pe de altă parte, din nevoia de a avea certitudini, confirmări de detaliu privind situaţia şi problemele universităţii pe domenii precum situaţia financiară, patrimoniul si resursele umane. Mă refer aici la auditul intern pe care îl vom realiza, la elaborarea situaţiilor referitoare la patrimoniu, inventariere sau contractele în derulare. Acestea ne vor ajuta să luăm cele mai corecte şi mai bune decizii pentru UB. Pe de altă parte, sunt decizii menite să simplifice şi să îmbunătăţească activitatea colegelor şi colegilor din comunitatea noastră academică, studenţi şi profesori. Fie că e vorba de participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale finanţate de UB, de eliminarea ştampilei din procesul birocratic sau de măsuri care privesc spaţiile în care ne desfăşurăm cu toţii activitatea. Aşa cum am menţionat şi în programul managerial propus comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, cred că prin înţelepciune şi cu demnitate vom reuşi să construim o universitate pentru viitorul generaţiilor de tineri ai României”, a declarat rectorul Marian Preda.

Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut, în alegerile din 11 decembrie, 637 voturi (57,75% din numărul de voturi exprimate) din membrii cu drept de vot din cadrul Universităţii Bucureşti, iar contracandidatul său, prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad – 433 voturi (39,25%).

Profesor universitar şi sociolog, Marian Preda a activat neîntrerupt în Universitatea din Bucureşti din 1990. A fost în conducerea Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti în perioada 2000-2015, mai întâi ca prodecan (2000-2008), apoi ca decan (2008-2015). A fost preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti în mandatul 2015-2019. Printre altele, profesorul Marian Preda a predat, din 1994, cursuri de Management strategic, Comportament organizaţional, Politici sociale şi Sociologia timpului.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă