Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: Arhivă

Nicușor Constantinescu este achitat după ce fusese condamnat inițial la şase ani de închisoare

Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost achitat definit vineri, 23 martie, în dosarul în care iniţial a fost condamnat la şase ani de închisoare.

Share

Cristian Hagi 0 comentarii

23.03.2018 - 17:17

Condamnarea de şase ani de închisoare fusese decisă de Tribunalul Bucureşti, în urma unui dosar instrumentat de către DNA.

Sentinţa de achitare a fost dată de magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti și este definitivă.

Nicuşor Constantinescu se află deja în detenţie, fiind condamnat la 5 ani de închisoare în procesul privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa. Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în dosarul Geotop.

De asemenea, a fost achitat și Adrian Gâmbuțeanu, fost director al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri. Acesta a fost arestat preventiv de la data de 19.03.2014 până la data de 28.03.2014. Mai mult, părțile civile din proces, Turbatu Marian, SC Romwind SRL şi SC Energii Alternative SRL, au fost obligate la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit DNA, Gâmbuţeanu, în calitatea sa de director general al director general al RAJDP, cu ajutorul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în 2011, 2012 şi 2013. Practic, Constantinescu a scris cu pixul pe un document că nu este de acord cu controlul Curții.

Astfel, arată procurorii, nu a mai fost posibilă efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate.

„A fost practic blocată activitatea Curţii de Conturi în raport cu regia locală menţionată, Curtea de Conturi aflându-se în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice", susţine DNA, în rechizitoriul de trimitere în judecată.

De asemenea, între 2009 şi 2012, a fost creat un folos necuvenit RAJDP Constanţa, constând în faptul că activitatea sa financiar-contabilă a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat Regia, din resursele publice, în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei.

„Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului şi care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA. Referitor la această împrejurare, sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi", susţin anchetatorii.

În cursul anului 2011, prezentarea documentelor solicitate Regiei a fost condiţionată de comunicarea, de către Curtea de Conturi, a unei dovezi că respectiva acţiune de control figura în programul de activitate al Curţii de Conturi.

„Această condiţionare este contrară dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii necesare desfăşurării activităţii sale, entităţile auditate fiind obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate la termenele stabilite şi să-i asigure accesul în sedii. Cu toate acestea, Curtea de conturi a transmis dovada solicitată sub forma unui extras, însă , şi în aceste condiţii, efectuarea controlului a fost refuzată pe motiv că nu a fost transmisă o copie a întregului program", susţin procurorii anticorupţie.

Controalele programate în anii 2012 şi 2013, arată sursa citată, nu s-au putut efectua din cauza atitudinii pe care a avut-o Gâmbuţeanu, precum şi a dispoziţiilor exprese ale lui Constantinescu, prin rezoluţii cu textul „nu sunt de acord”, aplicate pe adresele întocmite de RAJDP Constanţa, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziţie.

O altă acuzaţie adusă în acest dosar se referă la faptul că în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a prelungit a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale.

„Mai mult decât atât, după ce instanţele judecătoreşti au dispus prin nouă hotărâri definitive, pronunţate în perioada 2008 – 2011, ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea în executare a hotărârilor prin care era obligat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu", conform DNA.

Prin aceleaşi hotărâri, s-a dispus ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicuşor Constantinescu nu a emis respectivele documente.

„Toate demersurile de a obţine executarea silită a obligaţiilor preşedintelui CJ Constanţa au rămas fără efect, inclusiv din cauza refuzului organelor fiscale de a executa penalităţile, astfel încât Nicuşor Daniel Constantinescu a lipsit practic de conţinut drepturile părţii vătămate, în ciuda recunoaşterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească", se arăta în rechizitoriul DNA.

Comentarii

loading...