8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialNestle, din nou pe rafturile magazinelor după rezolvarea disputei privind preţurile

Nestle, din nou pe rafturile magazinelor după rezolvarea disputei privind preţurile

“Suntem încântaţi că s-a ajuns la un acord echilibrat iar produsele Nestle vor fi în curând înapoi pe rafturile magazinelor aparţinând celor şase membri ai Alianţei retailerilor europeni – AgeCore”, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al celui mai mare grup alimentar din lume, fără a oferi detalii suplimentare.

De câteva luni, Nestle se luptă cu AgeCore, un grup cu sediul la Geneva care reprezintă interesele a şase retaileri din Europa, aceştia boicotând produsele Nestle în încercarea de a obţine condiţii comerciale mai bune.

Edeka – membru AgeCore – cel mai mare lanţ de supermarketuri din Germania, a recomandat luna trecută magazinelor sale să extindă boicotul produselor Nestle, escaladând războiul preţurilor care a izbucnit în septembrie.

Şi grupul elveţian Coop a extins boicotul, scoţând multe produse Nestle de pe rafturile unităţilor sale.

Disputa este cel mai recent indiciu al tensiunilor dintre retailerii şi furnizorii din Europa, într-o perioadă în care se schimbă gusturile consumatorilor şi concurenţa online este în creştere.

Miercuri, acţiunile Nestle au scăzut la Bursa de la Zurich cu 1,2%.

Luna trecută, Nestle a confirmat estimările sale anuale, după ce vânzările au urcat cu 2,8% în primul trimestru din 2018, faţă de un avans de 1,9% în ultimele trei luni din 2017.

Producătorul ciocolatei KitKat şi al supelor Maggi a confirmat că se aşteaptă anul acesta la o creştere organică a vânzărilor cu 2-4% şi la îmbunătăţirea marjei de profit.

De asemenea, Nestle a anunţat că se aşteaptă la costuri legate de restructurare în valoare de aproximativ 700 de milioane de franci elveţieni în 2018.

Nestle are 335.000 de angajaţi, 436 de fabrici în 85 de ţări, îşi vinde produsele în 189 de ţări, iar în 2016 a înregistrat o cifră de afaceri de 89,5 miliarde franci elveţieni.

În România, Nestle deţine o fabrică la Timişoara, deschisă în anul 1995. Nestle România exportă 35% din producţia fabricii de la Timişoara în Ungaria, ţările de la Marea Adriatică, ţările mediteraneene şi, începând din acest an, în Irlanda.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă