6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialNădlac: Cinci migranţi irakieni şi iranieni, ascunşi printre bagaje într-o remorcă

Nădlac: Cinci migranţi irakieni şi iranieni, ascunşi printre bagaje într-o remorcă

Cetăţeanul român Marinel N., în vârstă de 45 de ani, din Gorj, s-a prezentat, în noaptea de joi spre vineri, la PTF Nădlac II – Csanadpalota, pentru a ieşi din România, conducând o autoutilitară care avea o remorcă acoperită cu prelată, ambele înmatriculate în Norvegia.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că în partea din faţă a remorcii acoperite cu prelată erau ascunse, printre bagaje, cinci persoane, doi bărbaţi, două femei şi un minor.

Din primele verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni (două femei,un bărbat şi un minor) şi un bărbat iranian, cu vârste cuprinse între 9 şi 45 de ani. Toţi au declarat că intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului român, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă