Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

MNAR: Expoziţia "Portretul colecţionarului" va avea loc pe 21 septembrie

O expoziţie dedicată împlinirii a 40 de ani de la deschiderea Muzeului Colecţiilor de Artă, va fi vernisată vineri la sediul instituţiei muzeale.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 17.09.2018 - 14:23

Potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Artă al României, transmis luni AGERPRES, intitulată "Portretul colecţionarului", expoziţia marchează contribuţia colecţionarilor la păstrarea dar şi la încurajarea artei plastice româneşti şi susţinerea unor artişti prea adesea supuşi constrângerilor materiale sau ideologice.

"Grupaje reunind lucrări favorite ale colecţionarilor, portretele acestora şi ale unor membri ai familiei, obiecte de artă decorativă, fotografii şi documente evocă personalitatea şi preocupările diferiţilor colecţionari, relaţia lor cu artiştii preferaţi, creionând un întreg univers cotidian devenit astăzi pagină din istoria unui fenomen încă prea puţin explorat - colecţionismul românesc", precizează sursa citată.

Urmărind un parcurs cronologic, expoziţia pune accent pe cele 16 donaţii făcute muzeului din 1990 până în prezent, în spatele unora dintre acestea aflându-se "poveşti de viaţă emoţionante". "Este cazul colecţiei avocatului Hurmuz Aznavorian, formată în perioada interbelică şi donată în anul 2000 de Rodica Aznavorian Sfinţescu, fiica sa, pentru a împlini dorinţa tatălui dispărut în 1954, sau al colecţiei dr. Emanoil Romulus Anca şi Ortansa Dinulescu Anca, donată de aceasta din urmă pentru a împlini ultima dorinţă a soţului", se arată în comunicat.

Însoţită de un bogat program de evenimente, expoziţia va fi deschisă până pe 31 ianuarie 2019.

Comentarii

loading...