Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ministrul Muncii: Salariul minim ar putea creşte de la 1 noiembrie

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, instituţia pe care o conduce lucrează la creşterea salariului minim pe economie de la 1 noiembrie, existând o diferenţiere în funcţie de studii.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 20.10.2018 - 16:04

„După analiza datelor transmise de Comisia de Prognoza, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferentierea salariului minim in funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani. Aveţi mai jos analiza Comisiei de prognoza şi a MMJS şi calendarul creşterilor", a scris Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.

Potrivit documentului prezentat de ministrul Muncii, propunerea este de „Creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2080 de lei/lună, începând cu 1 noiembrie 2018".

Totodată, acesta prevede introducerea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat la nivelul de 2350 lei/ lună pentru angajaţii pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare.

 
Acelaşi act prevede şi creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2350 lei/lună, pentru angajaţii cu 15 ani vechime, începând cu 1 noiembrie 2018.

 
Totodată, propunerea este de introducere în Codul Muncii a unui prag minim al raportului salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată/ câştig salarial mediu brut la cel puţin 45%, începând cu 2020.

Comentarii

loading...