Ministrul Apărării Naționale, generalul (r) Nicolae Ciucă, fost șef al Statului Major al Apărării (cea mai înaltă funcție militară din România), atrage atenția asupra faptului că “pensiile militarilor nu sunt pensii speciale”.
“De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați”, explică ministrul Ciucă într-o postare publicată, joi, pe Facebook.
Potrivit ministrului Ciucă, “pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale.
Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara.
Spre deosebire de celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales. Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19”.