14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSocialMinisterul Muncii a inițiat consultări pentru organizarea activităților de Ziua Vârstnicilor

Ministerul Muncii a inițiat consultări pentru organizarea activităților de Ziua Vârstnicilor

În baza Legii nr. 16/2000, MMPS alocă sumele necesare pentru cheltuieli de personal, materiale şi de capital pentru secretariatul tehnic al Consiliului Naţional, pentru  plata indemnizaţiilor membrilor comisiei permanente a Consiliului Naţional, precum şi ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice.

Sumele alocate anual în baza Legii nr. 363/2003, pentru finanțarea activităților ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaționale a Vârstnicilor, pot fi utilizate pentru acoperirea următoarelor tipuri de cheltuielile ce pot fi efectuate de organizațiile reprezentative ale pensionarilor:

a) ajutoare materiale pentru persoanele vârstnice, membre ale organizațiilor de pensionari, aflate în situații de dificultate, care se vor acorda în proporție de cel puțin 90% din sumele repartizate;

b) cheltuieli pentru organizarea de excursii şi activități cultural-artistice;

c) cheltuieli pentru organizarea de mese rotunde, conferințe şi seminarii privind persoanele vârstnice;

d) tipărirea de materiale informative;

e) tipărirea şi acordarea de diplome de onoare pentru persoanele cu merite deosebite în promovarea problematicii cu care se confruntă persoanele vârstnice;

f) cheltuieli pentru chiria sălilor în care se organizează adunări festive şi spectacole artistice.

Alocarea financiară din acest an este de 1,764 milioane lei pentru finanțarea activităților ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaționale a Vârstnicilor, în 1 octombrie. Banii sunt din bugetul public și se vor cheltui exclusiv pentru categoriile de cheltuieli prevăzute în lege. Suma alocată anual este suma din anul precedent actualizată cu rata inflației.

Având în vedere situația epidemiologică creată la nivel mondial și implicit național de virusul Sar-Cov 2, respectiv ținând cont de categoria căreia i se adresează aceste fonduri, Ministerul Muncii și Protecției Sociale așteaptă propuneri ale organizațiilor centrale reprezentative de pensionari privind activitățile adaptate contextului actual, pe care intenționează să le desfășoare de Ziua Vârstnicului.

În paralel, Ministerul Muncii și Protecției Sociale discută cu organizațiile centrale reprezentative cu privire la criteriile folosite de acestea pentru repartizarea resurselor pe care le primesc de la Minister și le distribuie mai departe, astfel încât să se asigure un acces nescriminatoriu la acestea pentru toți pensionarii care au nevoie de sprijin.

Cele mai citite

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...

“Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public și să explice toate aceste acuzații”, declară liderul PSD, Marcel Ciolacu

"Domnul Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public, în fața presei, și să explice toate aceste acuzații", a declarat liderul PSD, premierul Marcel...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...
Ultima oră
Pe aceeași temă