10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialMinisterul de Interne va impune reguli de circulație pentru trotinetele electrice

Ministerul de Interne va impune reguli de circulație pentru trotinetele electrice

Ministerul Afacerilor Interne organizează miercuri, 22 ianuarie 2020, începând cu ora 10, o dezbatere publică asupra proiectului Ordonanței de Guvern care va modifica și completa Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

“La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentaţi ai M.A.I., cât şi reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect”, precizează un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

Modificarea OUG 195/2002 va avea ca scop “reglementarea circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice”.

“Prin proiect se propune ca trotineta electrică să fie definită că fiind vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric.

Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis.

Trotineta electrică oprită sau staționată pe partea carosabilă trebuie așezată lângă și în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta.

Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.

Nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă”, menționează Ministerul Afacerilor Interne.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă