Foto: Arhivă

Membrii Caselor Regale străine încep să sosească la București pentru funeraliile Regelui Mihai

Personalităţi din familiile regale și nobiliare străine au început să sosească la București pentru a participa la funeraliile Regelui Mihai I, informeză surse oficiale citate de Agerpres.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 15.12.2017 - 15:59

De-a lungul zilei de vineri, 15 decembrie, sunt aşteptate la Otopeni, până la ora 24, foarte multe personalităţi.

Printre acestea se numără prinţul Charles, principesa Muna a Iordaniei, baronul Henri Estramant, şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa din Bahrein, principesa Anne de Ligne, cavalerul Charles de Fabribeckers, principele Eberhard de Wurttemberg, arhiducele Dominic al Austriei, principesa Irina a Greciei, regina Sofia a Spaniei, regele Juan Carlos al Spaniei, Karl von Habsburg Lothringen, Marele Duce Henri de Luxemburg, arhiducele Martin al Austriei şi arhiducesa Katharina a Austriei, principele Nikolaos al Greciei, regina Anne-Marie a elenilor, principele moştenitor Leka II al albanezilor şi principesa moştenitoare Elia a albanezilor, prinţesa Isabelle de Liechtenstein, principele Emmanuel Philibert de Savoia, Marele Duce şi Marea Ducesă de Baden, ducele de Braganza, principesa Chantal a Franţei, baronul Francois-Xavier de Sambucy de Sorgue, principesa Tatiana Radzivill, Marea Ducesă Maria a Rusiei, principele Georg al Prusiei, principele moştenitor Alexandru II al Serbiei, principesa moştenitoare Ecaterina a Serbiei, principesa Astrid a Belgiei şi principele Lorenz al Belgiei şi arhiducele Georg al Austriei.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie, în Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Ceremoniile dedicate fostului suveran au început miercuri, odată cu aducerea în ţară a sicriului cu trupul neînsufleţit al regelui şi depunerea sa, pentru un ultim omagiu, la Castelul Peleş şi la Palatul Regal. Ultimul monarh al României va înmormântat, sâmbătă, la Curtea de Argeş.

Comentarii