20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialMedicii de familie nu mai eliberează rețete compensate

Medicii de familie nu mai eliberează rețete compensate

“Din păcate, nu avem motive să renunţăm protest. Vom continua să consultăm oamenii pro bono, cei mai mulţi dintre noi, însă ceilalţi vor încasa consultaţiile. Nu vom mai da trimiteri şi reţete compensate, asta este obligaţia Casei de Asigurări. Nu ştim cât vom continua acest protest, pentru că nu depinde de noi. Deciziile sunt mai sus. Noi am încercat, am fost la discuţii la Ministerul Sănătăţii, dar totul a rămas la nivel de „se va…”. „Se va…”, dar nu se ştie când. Vă daţi seama că nu ne-am dorit să se ajungă aici, dar altă soluţie nu avem. Într-adevăr, cei mai afectaţi sunt pacienţii, dar sunt afectaţi prin ceea ce se întâmplă în sistemul medical în general, nu doar prin protestul nostru”, a declarat Rodica Tănăsescu pentru News.ro.

Câteva sute de medici de familie, dar şi pacienţi au protestat în 15 noiembrie în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi faţă de “imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie”, avertizând că “sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite”.

Acţiunea de protest a fost organizată de “Coaliţia Solidari pentru Sănătate”, constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor, între care Societatea Naţională de Medicina Familiei, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Salvaţi Copiii.

Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie spun că nu s-a finalizat niciuna dintre problemele pentru care medicii de familie protestează de mai bine de o lună.

”Debirocratizarea este doar un deziderat, nimic din ce s-a propus pentru ca pacienţilor să le fie mai uşor în sistem nu este nici măcar încă la nivel de proiect. Finanţarea asistenţei medicale primare a fost tratată cu mărunţişuri, suma alocată prin suplimentarea bugetului fiind nesemnificativă faţă de nevoile reale ale cabinetelor pentru ca pacienţii să poată beneficia de servicii medicale de calitate. Dreptul la vacanţă al medicilor de familie continuă să fie doar o promisiune, nefiind găsită o soluţie. Suplimentarea fondurilor pentru buna funcţionare a centrelor de permanentă este încă doar o promisiune”, afirmă reprezentanţii celor două organizaţii ale medicilor de familie.

Ei spun că în ultima perioadă medicii au fost intimidaţi şi ameninţaţi de către casele judeţene de asigurări de sănătate, pentru a asigura depunerea unor ”cereri fără valoare, neprevăzute în contract şi pentru semnarea actelor adiţionale, care de ani de zile sunt semnate retroactiv, fără că până acum aceste proceduri să fi fost clamate ca ilegale”.

”Este hilar să ameninţi că medicii de familie vor fi imediat înlocuiţi, în condiţiile crizei grave de personal şi a incapacităţii caselor de a asigura măcar medici înlocuitori. În aceste condiţii continuăm să fim îndreptăţiţi să ne cerem drepturile şi să refuzăm semnarea actelor adiţionale. Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări până când solicitările lor vor fi luate în seamă”, mai arată reprezentanţii celor două organizaţii ale medicilor de familie.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă