14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialMarcel Vela: Medicii și polițiștii sunt eroi

Marcel Vela: Medicii și polițiștii sunt eroi

“Considerația adusă, în aceste zile, personalului medical care se luptă de atâta timp cu neprevăzutul Covid-19. Alături de ei, sunt și colegii mei din MAI. Ei își fac datoria și chiar dacă nu se află în spitale, încearcă să reducă riscul de îmbolnăvire. Vreau să le mulțumesc și să le transmit că, pentru mine și ei sunt eroi”, a subliniat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-un mesaj postat pe Facebook.

“Este greu, s-au adunat foarte multe frustrări, neajunsuri, dar nu avem cum să depășim această perioadă fără efortul nostru colectiv. Protejându-ne pe noi, îi protejăm și pe ceilalți”, subliniază ministrul Marcel Vela.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă