Armata Română a anunțat că va face noi angajări în perioada următoare, astfel că cei interesați să aibă o carieră miliară de soldat sau gradat profesionist se pot înscrie în această campanie de recrutare și selecție. Pe site-ul oficial, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că data limită pentru depunerea dosarelor este 17.06.2022.
Condiții de admitere în Armata Română 2022
- să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
- să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
- să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C- candidaţii care optează pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;
- să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar, ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;
- să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ- candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea militară „însoţitor de bord- paramedic”.
Ce salarii se oferă
Iată care este calendarul complet al evaluărilor pe care trebuie să le treacă cei care se înscriu în campania de recurtare:
23.05 – 24.06.2022 – evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice şi interviul de evaluare finală (toți candidații)
06.06 – 01.07.2022 – examinare medicală (toți candidații)
20.06 – 15.07.2022 – examinarea/evaluarea aptitudinală medicală şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale (va fi parcursă NUMAI de către candidații pentru anumite arme şi specialități militare, conform precizărilor recrutorilor)
Salariile sunt în funcţie de vârstă, de vechime şi de specialitatea militară pentru care optează. Potrivit MApN, sumele încep de la 2.500 de lei, însă poate fi rotunjită în fiecare lună de diferite prime și bonusuri. Astfel că suma poate ajunge și la 11.000 de lei.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!