14.8 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăSocialMAI: Maşinile poliţiei vor difuza, prin sistemul de avertizare acustică, strofele Imnului...

MAI: Maşinile poliţiei vor difuza, prin sistemul de avertizare acustică, strofele Imnului de stat

Liderul Pro România, Victor Ponta, se întreabă ironic dacă aceasta este soluţia ministrului de Interne pentru pandemie şi susţine că sâmbătă, doar prin Vama Nădlac au intrat în ţară peste 3.000 de persoane venite din Italia si Spania, care au plecat acasă, pentru că nu mai sunt locuri în carantină. El prezintă şi un document despre care afirmă că este decizia prin care ministrul de Interne Marcel Vela instituie măsura referitoare la Imnul de Stat, potrivit căreia sâmbăta şi duminica, la orele 17:00 şi 21:00, din maşinile de poliţie va fi difuzat imnul.

”Începând de astăzi, maşinile poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei de frontieră, aflate în patrulare pe timp de zi, vor difuza, prin sistemul de avertizare acustică din dotare, primele trei strofe ale Imnului de Stat al ROMÂNIEI!”, anunţă Ministerul Afacerilor Interne pe pagina de Facebook, postând şi o înregistrare video în care apare o maşină de poliţie din ale cărei megafoane se aude Imnul de stat.

În replică, liderul Pro România, Victor Ponta, se întreabă, într-o postare pe Facebook: ”Aceata este soluţia Ministrului de Interne pentru Pandemie??? Să ne cânte maşinile MAI imnul? Urmează slujbe stradale ? Dvs ce opinie aveţi?  În timp ce ascultăm imnul la maşinile MAI azi doar prin Vama Nadlac au intrat în ţară peste 3.000 de persoane venite din Italia şi Spania! Care au plecat acasă-că nu mai sunt locuri în carantină!”.
 
El subliniază că în opinia sa ”patriotism înseamnă să îţi dotezi personalul medical cu echipamente de protecţie”, să salvezi firmele româneşti nu băncile străine şi ”să nu faci contracte cu firme fantomă la preţuri triple pentru măşti şi mănuşi medicale”.
  
 ”Acum că am aflat că e suficient să cânţi imnul că să te declari patriot!”, conchide Ponta, publicând şi un document prezentat ca fiind cel prin care se instituie măsura referitoare la Imnul de Stat.

Cele mai citite

Importurile de gaze au crescut cu peste 143%, în ianuarie 2024

România a importat, în ianuarie 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 107.800 tone echivalent petrol (tep), cu 143,3% mai mare (+63.500) faţă...

Jucătorii convocați de Edi Iordănescu pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Ce mesaj le-a transmis selecționerul

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a convocat 29 de jucători pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia, care se vor...

Piedone, primarul Sectorului 5, și-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei. La Sectorul 5 își susține drept candidat fiul

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de primar al Capitalei, la alegerile din anul 2024. Piedone nu va beneficia...
Ultima oră
Pe aceeași temă