12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialMagistraţii primesc în continuare cele mai mari pensii speciale

Magistraţii primesc în continuare cele mai mari pensii speciale

Din totalul beneficiarilor de pensii speciale, foştii magistraţi  au cele mai mari astfel de indemnizaţii, respectiv peste 17.000 lei, în medie, în noiembrie, notează Economica.net. Acest nivel este de peste şase ori mai mult decât li s-ar fi cuvenit în baza contribuţiei de asigurări sociale virate la buget pe parcursul carierei. Diferenţa dintre cât au primit şi cât li s-ar fi cuvenit în baza contribuţiei pe care au virat-o la pensie am plătit-o cu toţii, de la bugetul de stat.  

Pensiile speciale ale civililor sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale, dar şi din bugetul de stat, în acord cu prevederile legilor prin care li s-au acordat aceste privilegii.

Casa Naţională de Pensii Publice e instituţia care administrează pensiile speciale ale civililor.

Dintre civili, magistraţii pensionari au cele mai mari pensii speciale: în medie, peste 17.100 de lei în luna noiembrie, potrivit datelor Casei de Pensii. Acestora li s-ar fi cuvenit, de fapt, pensii medii de numai 2.700 de lei în noiembrie, în baza contribuţiei plătite la sistemul public de pensii. Diferenţa de peste 14.000 de lei le-a fost plătită de la bugetul de stat, alimentat din banii plătiţi de toţi contribuabilii din România. 

Pensionarii din aviaţia civilă au avut, în medie, pensii speciale de aproape 10.700 de lei în noiembrie, arată datele CNPP. Aceştia ar fi meritat, în medie, pensii de aproape 3.300 de lei în luna noiembrie, în funcţie de contribuţia de asigurări sociale virate pe parcursul carierei. Diferenţa de peste 7.000 de lei le-a fost plătită de la bugetul de stat.

Pensionarii din Curtea de Conturi au primit, în medie, pensii speciale de peste 7.600 de lei în noiembrie, potrivit Casei Naţionale de Pensii. Acestora li s-ar fi cuvenit, în medie, pensii de circa 3.400 de lei, în baza CAS plătite pe parcursul carierei, arată datele CNPP, consultate de Economica.net.

Diplomaţii au avut, în medie, pensii de aproape 5.500 de lei în noiembrie. Acestora li s-ar fi cuvenit, în medie, pensie de peste 2.400 de lei, dacă luăm în calcul doar contribuţia de asigurări sociale virată la buget de-a lungul carierei.

Funcţionarii parlamentar pensionaţi au avut, în medie, pensii speciale de peste 4.300 de lei în noiembrie. În medie, doar 2.400 de lei li s-ar fi cuvenit să primească pensie luna trecută, dacă luăm în calcul CAS plătită la buget pe parcusul carierei.

În prezent, pensiile speciale ale piloţilor, parlamentarilor, auditorilor publici ai Curţii de Conturi, grefierilor reprezintă 80% din media veniturilor brute lunare din ultimul an de muncă. Diplomaţii, consulii şi magistraţii pensionaţi încasează acum la pensie 80% din salariul de bază şi sporurile avute în ultima lună de muncă.

 

De ce pensiile de serviciu ale civililor sunt pensii speciale

Pensiile pe care le primesc favorizaţii României nu li se stabilesc funcţie de contribuţia efectivă la pensii, ca în cazul pensionarilor de rând.

Pensiile de serviciu ale civililor nu sunt plătite doar din bugetul asigurărilor sociale de stat, adică în funcţie de contribuţia efectivă a beneficiarului la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci şi din bugetul de stat, adică din banii tuturor contribuabililor, persoane fizice şi juridice.

Durata stagiului de cotizare la pensie care-i califică pe beneficiari pentru a obţine pensie de serviciu.

De la minimum 14 ani pentru auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, la cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe pentru diplomaţi şi minimum 25 de ani pentru militari şi magistraţi.

Algoritmul de stabilire a cuantumului pensiei, mult mai avantajos decât pentru restul românilor.

Civilii care iau pensii speciale încasează lunar 80% din veniturile brute obţinute ori în ultimul an, ori în ultima lună anterioară datei pensionării.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă