13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialPreședintele Iohannis: Este datoria noastră să cinstim cu onoare Imnul Naţional

Președintele Iohannis: Este datoria noastră să cinstim cu onoare Imnul Naţional

Șeful statului a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional.

“Este datoria noastră să-i onorăm pe toţi înaintaşii care s-au sacrificat pentru realizarea unităţii şi păstrarea identităţii şi demnităţii naţionale şi să cinstim cu onoare Imnul, expresie a celor mai pure sentimente patriotice ale poporului român. Dragi români, să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale şi să transmitem generaţiilor viitoare înaltele idealuri ale neamului românesc, aşa cum sunt surprinse în ‘Deşteaptă-te române!’. La mulţi ani Imnului Naţional! La mulţi ani, România!”, consideră președintele Klaus Iohannis.

Sărbătoarea este un moment cu puternice semnificaţii pentru națiune.

“Imnul Naţional al României – ‘Deşteaptă-te române!’ – este unul dintre simbolurile care definesc tradiţia, istoria şi credinţele naţiunii noastre şi reprezintă o expresie a redeşteptării naţionale, a mândriei şi a patriotismului, a libertăţii şi a unităţii neamului românesc. Versurile lui Andrei Mureşanu au căpătat în timp o încărcătură emoţională aparte şi au insuflat demnitate, patriotism şi curaj unor întregi generaţii în ultimii 173 de ani. Poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă ‘Acum ori niciodată’ în momente de răscruce din istoria noastră, precum manifestările de exprimare a identităţii naţionale a românilor de pretutindeni, care au culminat cu Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918, cele două conflagraţii mondiale şi revolta anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987. Intonarea sa spontană în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989 a readus în actualitate mesajul peren al acestui vechi cântec al tuturor românilor, de unitate şi libertate, şi a fundamentat decizia de instituire a acestuia drept Imn Naţional al României”, adaugă Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă