14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialJandarmeria Română continuă ancheta în cazul jandarmului care a agresat protestatarii

Jandarmeria Română continuă ancheta în cazul jandarmului care a agresat protestatarii

“Reacţia colegului meu a fost cu siguranţă determinată de modul de manifestare al persoanelor aflate în faţa acestuia. Avea obligaţia el acolo şi era legitimat cu această obligaţie să asigure acel dispozitiv de ordine publică, să ţină acea cale rutieră liberă. Pe de altă parte, cei care au exercitat acele violenţe asupra colegului nostru şi-au asumat o anumită reacţie din partea forţelor de ordine, în momentul în care nu s-au mai manifestat într-un mod paşnic şi civilizat şi au forţat blocarea circulaţiei în centrul Capitalei”, a afirmat Enache, într-o declaraţie de presă.

El a punctat că imaginile respective “sunt în atenţia conducerii instituţiei şi vor fi analizate cu maximă seriozitate de către comanda unităţii”.

“Suntem o instituţie serioasă care şi-a asumat de fiecare dată orice fel de derapaj, orice fel de greşeală a oamenilor noştri. (…) Instituţia analizează cu cea mai mare seriozitate acele imagini, le punem în context (…) şi nu ne stă în caracter şi nu vom face vreun pas înapoi. Recunoaştem dacă vor fi greşeli, însă acest lucru nu trebuie făcut sub presiunea momentului, trebuie urmaţi nişte paşi procedurali, urmând ca în urma verificărilor şi a analizei să se tragă şi o concluzie”, a subliniat acesta.

Enache a afirmat că nu are informaţii că ar fi vorba de acelaşi jandarm care s-a aflat în preajma liderului PSD Liviu Dragnea la DNA, ci doar că este identificat.

“Eu nu vreau să-mi vulnerabilizez colegul. Ce pot eu să vă spun este că este un coleg care de-a lungul timpului şi-a dovedit profesionalismul. Asta nu exclude în niciun fel răspunderea lui în cazul în care vor fi constatate încălcări ale normelor legale”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a afirmat că şefii instituţiei au avut o discuţie cu jandarmul respectiv.

Enache a descris contextul în care au avut loc evenimentele. “Avem, pe de-o parte, o acţiune legitimă, legală a jandarmilor care au avut obligaţia să asigure măsuri de ordine şi siguranţă publică, atât în ceea ce priveşte persoanele care manifestau, cât şi în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi cetăţeni din Capitală care au dreptul să circule în mod liber pe căile de comunicaţie. Pe de altă parte, vorbim de o acţiune ilegitimă, ilegală a maselor de manifestanţi, a grupului de protestatari care au exercitat presiuni fizice asupra cordoanelor de ordine şi siguranţă publică dispuse acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

El a susţinut că acţiunea de sâmbătă nu a fost legitimă, aşa cum prevăd normele în vigoare, deoarece a fost organizată în mediul online.

“Din fericire nu a fost nevoie să restabilim ordinea aseară şi spun din fericire pentru că modul în care a fost organizat acest eveniment crea toate premisele ca aseară să aibă loc evenimente care să impună restabilirea ordinii publice. (…) Dacă noi nu aveam o atitudine activă, nu aveam acele filtre, acele cordoane întărite aşa cum a fost aseară exista posibilitatea ca astăzi să facem o conferinţă de presă despre lucruri mult mai grave. (…) S-a blocat circulaţia pentru că anticipam acel moment”, a afirmat reprezentantul Jandarmeriei Capitalei.

Enache a menţionat că blocarea căilor de comunicaţie se face doar cu avizul unor instituţii şi cu aprobare prealabilă.

“Circulaţia liberă nu este un moft al instituţiei. În Bucureşti sunt peste 2 milioane de locuitori care au nevoie să circule, să ajungă dintr-un punct în altul. Pe de altă parte, sunt zilnic zeci, sute de apeluri de urgenţă la instituţii precum Salvare, Pompieri care la fel trebuie să ajungă cât mai repede la acele cazuri şi acele situaţie şi blocarea acestor căi de comunicaţie se face doar cu avizul unor instituţii şi cu aprobare prealabilă. De fiecare dată Jandarmeria a luat măsuri în aşa fel încât să fie garantate şi respectate drepturile tuturor cetăţenilor. Ne dorim ca aceste manifestaţii să se desfăşoare în mod paşnic, civilizat, legal, dar în acelaşi timp este obligaţia noastră să asigurăm dreptul şi acelor cetăţeni care nu au aceleaşi convingeri sau nu participă în mod direct la aceste proteste”, a afirmat el.

Enache a arătat că redirecţionarea persoanelor care ieşeau din pasajul Universităţii s-a realizat pentru a evita supraaglomerarea zonei, deoarece partea dreaptă a pieţei era destul de aglomerată.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a subliniat şi că verificările corporale se realizează când se consideră oportun, menţionând că sâmbătă seara aceste filtre şi-au dovedit eficienţa, dând ca exemplu faptul că o persoană avea asupra ei un pistol de jucărie şi că dacă l-ar fi folosit ar fi creat panică.

“Eu cred că acele filtre şi-au dovedit eficienţa. Două persoane asupra cărora au fost găsite mai multe obiecte interzise – un box, un cuţit, o bâtă, care în mod evident nu aveau ce să caute acolo – au fost conduse la secţia de poliţie şi vor fi trase la răspundere”, a acesta, citat de Agerpres.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă