16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialInstanța a validat contractul de management dintre Primărie și școlile din Sectorul...

Instanța a validat contractul de management dintre Primărie și școlile din Sectorul 4

Profesoara Silvia Mușătoiu, fosta directoare a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, solicitase instanței de judecată suspendarea hotărârii Consiliului Local nr. 305 / 05.12.2018, prin care s-a aprobat contractul de management financiar dintre Primăria Sectorului 4 și unitățile de învățământ din acest sector.

Dar Tribunalul București a decis, încă de la data de 15 aprilie 2019, că acest contract de management este legal, precizează un comunicat de presă transmis, marți, de Primăria Sectorului 4.

“Așa cum autoritatea locală a arătat și în trecut, contractul de management financiar încheiat între Primăria Sectorului 4 și unitățile de învățământ din Sectorul 4 este legal și nu are alt scop decât eficientizarea cheltuielilor și direcționarea fondurilor către nevoile reale ale școlilor. Acest lucru a fost statuat chiar și de instanța de judecată”, precizează comunicatul emis de Primăria Sectorului 4.

În acest context, Primăria consideră că refuzul semnării acestui act de către directoarea Silvia Mușătoiu a reprezentat un abuz.

“Dosarul la care facem referire se află pe rolul Tribunalului București și poartă numărul 6651/3/2019. Decizia menționată mai sus a fost propunțată în data de 15.04.2019. Prin urmare, nu se poate presupune ca doamna profesor Silvia Mușătoiu nu o cunoaște, ci că dumneaei a refuzat constant să respecte atât legea, cât și sentința judecătorească și să semneze contractul”, subliniază Primăria Sectorului 4.

Pe de altă parte, “chiar și în lipsa contractului de management financiar, Primăria a finanțat Colegiul Național Gheorghe Șincai cu sumele prevăzute de lege – aproximativ 807.000 de lei numai în 2018 (…). Primăria Sectorului 4 a susținut și va continua să susțină Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, una dintre cele mai bune școli din România, indiferent de numele dascălului care ocupă sau va ocupa vremelnic funcția de director”, precizează comunicatul Primăriei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă