Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

INHGA: Debitele râurilor şi fluviului Dunărea se vor situa, în general, peste mediile multianuale

Debitul fluviului Dunărea, pe sectorul Baziaş, se va situa în general peste mediile multianuale valabile pentru următoarele trei luni, în timp ce pe râuri regimul hidrologic va atinge în general valori cuprinse între 80-100% din mediile multianuale lunare.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 05.03.2018 - 11:31

Potrivit hidrologilor, pe râurile interioare, la nivelul lunii martie, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 80 şi 100% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Buzău, Ialomiţa, Argeş şi pe râurile din Dobrogea, respectiv mai mici (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Motru, Desnăţui, şi pe râurile din bazinul inferior al Oltului. De asemenea, cele mai mici valori (30-50%) se vor înregistra pe râurile din bazinul Bârladului şi pe afluenţii Prutului.

Tot în martie, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă, aglomerări de gheţuri) vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare în prima jumătate a lunii, putând determina în evoluţia lor variaţii semnificative de niveluri pe unele sectoare de râu. În intervalul analizat, sunt posibile creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de apărare pe unele râuri, îndeosebi pe cele din zonele de deal şi munte, din cauza cantităţilor de precipitaţii excedentare prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.

Prognoza INHGA relevă că, în aprilie, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 80 şi 100% din mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Vedea, Argeş, Ialomiţa, pe Siret şi afluenţii săi de dreapta, în bazinele superioare ale Mureşului şi Oltului, pe cursul Prutului şi pe râurile din Dobrogea. Pe celelalte râuri, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din normalele lunare, cu excepţia râurilor din bazinul Bârladului şi a afluenţilor Prutului, unde vor fi cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare.

La nivelul lunii aprilie, sunt posibile creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de apărare pe unele râuri, îndeosebi din nordul, vestul şi centrul ţării, ca urmare a precipitaţiilor cu caracter excedentar estimate pentru această lună.

În luna mai 2018, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50 şi 80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş superior, Bistriţa, Trotuş, Buzău, Ialomiţa, pe cursul Prutului şi pe râurile din Dobrogea, respectiv mai mici (30-50%) în bazinul Bârladului şi pe afluenţii Prutului.

În acelaşi timp, sunt posibile creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de apărare pe unele râuri, îndeosebi din nordul, vestul şi centrul ţării, din cauza precipitaţiilor cu caracter excedentar estimate pentru luna mai. Ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, specifice lunii mai, se pot înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, precizează hidrologii.

Conform INHGA, în ceea ce priveşte prognoza pentru fluviul Dunărea, în intervalul martie - mai, pe baza elementelor statistice de medie şi lungă durată, debitul maxim estimat pentru luna martie este de 8.500 mc/s faţă de valoarea medie multianuală de 6.700 mc/s.

În plus, pentru luna aprilie, debitul Dunării la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş) este estimat la 9.500 mc/s, faţă de media lunii respectivă, de 7.900 mc/s.

La nivelul lunii mai, debitul mediu prognozat este de 9.000 mc/s, peste valoarea medie multianuală a perioadei, de 7.250 mc/s.

Comentarii

loading...