14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSocialÎncepe curățenia în Centrul Vechi al Capitalei. Amenzi de până la 5000...

Începe curățenia în Centrul Vechi al Capitalei. Amenzi de până la 5000 de lei

UPDATE

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri proiectul de hotărâre privind regulamentul pentru curăţenia în Centrul Vechi. Printre măsurile impuse în regulament se numără colectarea selectivă a deşeurilor, doar în saci de plastic şi în zile diferite şi doar într-un anumit interval, dimineaţa.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate.

“Pe străzile aferente Centrului Istoric se acumulează cantiţi de deşeuri depozitate necontrolat, care creează un aspect insalubru. De asemenea, sesizările cetăţenilor au evidenţiat faptul că în anumite zone sunt generate şi mirosuri neplăcute. Există vitrine care nu sunt amenajate corespunzător, sunt foarte multe afişe aplicate pe diverse clădiri”, arată municipalitatea în expunerea de motive.

Iniţiatorul proiectului, primarul Gabriela Firea, spune că se produce o foarte mare cantitate de deşeuri care este depozitată necontrolat, iar faptul că de salubrizarea din centru se ocupă mai mulţi operatori implică să intre mai multe autogunoiere de tonaj mare pe străzile din Centrul Vechi, ceea ce duce la deteriorarea străzilor.

 

CGMB dezbate, vineri, regulamentul pentru salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului Vechi al Capitalei, informează Mediafax.

Printre măsurile prevăzute de acest regulament se numără colectarea selectivă a deşeurilor, doar în saci de plastic şi doar într-un anumit interval de timp.

“Persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric au obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile, exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: a) hârtie, b) plastic, PET, doze de aluminiu, c) sticlă, d) deşeu umed : biodegradabile şi deşeuri alimentare. Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de căre operatorul de salubrizare”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), de pe 4 mai.

Deşeurile vor fi colectate doar dimineaţa, între 4.00 şi 10.00. Astfel, luni, miercuri şi vineri vor fi colectate deşeurile din hârtie şi carton, iar marţi, joi şi sâmbătă cele de plastic, PET, doze de aluminiu.

Deşeurile biodegradabile şi cele alimentare vor fi colectate zilnic.

Proiectul mai prevede ca respectivele coşuri de gunoi stradale să fie spălate o dată pe săptămână.

Totodată, deţinătorul/administratorul terasei sau al unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric are mai multe obligaţii. Printre acestea, obligaţia de a asigura la intrarea în spaţiu coşurile pentru deşeuri, cu două compartimente, pentru deşeuri uscate şi pentru deşeuri umede, trebuie să spele zilnic, cu excepţia zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade, trotuarul aferent spaţiului comercial în intervalul 10.00-10.30, pe perioada iernii să evacueze zăpada şi să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuar, să spele vitrinele şi să le amenajeze corespunzător, să amenajeze vitrinele pe perioada sărbătorilor de iarnă, să îndepărteze afişele ilegale/deteriorate şi graffiti de pe faţade, să asigure recipienţi pentru colectarea uleiului uzat şi să-l predea reciclatorilor, să raporteze lunar Direcţiei Utilităţi Publice din Primăria Capitalei cantităţile de uleiuri uzate predate şi să nu obtureze iluminatul public.

De asemenea, toaletele ecologice, indiferent cine le deţine, vor fi spălate zilnic în perioada mai-octombrie şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie-aprilie.

Amenzile vor fi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului.

La începutul lunii aprilie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa că va fi implementat un nou regulament în Centrul Istoric, care va consta în „amendarea drastică” a comercianţilor care nu păstrează curăţenia în zonă.

„Am un teanc de fotografii din Centrul Istoric care nu ne fac cinste. Amenzile vor fi drastice şi ne vom implica maxim, dar dorim o responsabilitate şi din partea comercianţilor (…) Dacă nu se înţelege să cooperăm, atunci vom face tot ce fac europenii serioşi, cu sau fără papion, şi vom da amenzi drastice. (…) Voi avea toleraţă zero la a mai permite ca mai ales în centru, clădirile istorice de patrimoniu să fie în continuare ca după război. Unele dinte ele sunt foarte murdare, afectate de vreme sau pline de graffiti”, a declarat Gabriela Firea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul belgian al Sănătății solicită UE să ia mai multe măsuri împotriva fumatului

UE are nevoie de mai multe inițiative pentru a combate consumul de tutun și pentru a crea un mediu sănătos axat pe prevenire, a...

România ajută Republica Moldova să intre în UE dar Ciolacu are o propunere directă. “Avem o variantă și mai scurtă de a fi în...

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat că populația Republicii Moldova dorește să trăiască într-un stat care să-i ofere prosperitate și siguranță,...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă