10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialFOTO Incendiu la etajul 19 într-un bloc din Bucureşti. O persoană...

FOTO Incendiu la etajul 19 într-un bloc din Bucureşti. O persoană ar fi blocată în clădire

Pompierii au evacuat din clădire o serie de locatari, dar se pare că o persoană ar fi rămas blocată în zona afectată de incendiu.

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, a precizat că pompierii continuă să caute persoane care ar trebui evacuate.

Pompierii execută operaţia de stingere din interior, ţinând cont de înălţimea la care se manifestă flăcările.

Cei mai mulţi dintre locatari s-au evacuat singuri, fiind alertaţi de alarma de incendiu, care s-a declanşat în toată clădirea.

Blocul face parte din complexul Monaco Tower.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă