12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialVIDEO Incendiu izbucnit într-o pădure de pin din Valea Cernei

VIDEO Incendiu izbucnit într-o pădure de pin din Valea Cernei

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, sâmbătă după-amiază au fost identificate de către pompierii şi de lucrătorii ocolului silvic două focare de incendiu în pădurea de pin din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

“Sunt două focare, pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. Nu a fost până acum posibilă decolarea elicopterelor din cauză că vântul bate foarte tare şi sunt turbulenţe mari. Pompierii şi lucrătorii silvici prezenţi la faţa locului acţionează de la sol, au în dotare rucsaci pentru stingerea incendiilor de pădure”, au arătat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

La faţa locului s-a deplasat şi prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, pentru a monitoriza intervenţia.

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 15.00, în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei şi se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag.

“Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 m, la 25 kilometri distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade”, au explicat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

 
20 de pompieri militari şi 10 lucrători ai Ocolului Silvic Băile Herculane au intervenit vineri, până la ora 23.00, iar pe timpul nopţii s-au retras, fiind solicitat sprijinul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă limitrofe.

Sâmbătă, 92 de pompieri din judeţele Timiş, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin, plus 40 de angajaţi ai Ocolului Silvic intervin pentru lichidarea incendiului.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă