9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialIncendiu în Gara de Sud din Ploiești după ce locomotiva unui tren...

Incendiu în Gara de Sud din Ploiești după ce locomotiva unui tren de călători a luat foc

Un incendiu a izbucnit în Gara de Sud din Ploiești unde locomotiva unui tren de călători a luat foc, miercuri seara.

Locomotiva a fost decuplată de restul vagoanelor și nu au fost victime.

Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit la o locomotivă electrică a unui tren de călători, în Ploiești, în Gara de Sud.

„Acționează un ofițer și 15 subofițeri cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot și po ambulanță SMURD”, anunță ISU Prahova.

Incediul se manifestă cu flacără deschisă și degajare mare de fum sub locomotivă.

Reprezentanții ISU Prahova spun că locomotiva a fost decuplată de restul vagoanelor de călători și trasă pe o altă linie.

La ora transmiterii știrii, se acționează cu azot pentru lichidarea incendiului.

Nu au fost înregistrate victime, potrivit stiripesurse.ro.

Un incendiu a izbucnit în Gara de Sud din Ploiești unde locomotiva unui tren de călători, ce se afla în relația București Nord-Mărășești, a luat foc

CFR Călători a transmis că este vorba de locomotiva trenului R-E 5003 în relația București Nord-Mărășești.

Incendiul ar fi izbucnit din cauza supraîncălzirii și defectării compresorului.

„Conform procedurilor aferente unor asemenea situații a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului, între timp mecanicul actionând pentru limitarea efectelor degajării de fum. Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate”, au transmis reprezentanții CFR Călători.

Pasagerii care au bilete la trenul afectat sau care doresc să renunțe la călătorie din motive personale vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, potrivit sursei citate.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă