6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialÎn București și Ilfov se vor amenaja 67 de kilometri de piste...

În București și Ilfov se vor amenaja 67 de kilometri de piste pentru biciclete. Care vor fi traseele

Întregul proiect va costa 10 milioane de euro, iar execuţia primilor 63,5 kilometri de piste ar putea demara în luna iunie, a anunţat Primăria Capitalei.

“În ceea ce priveşte traseele pietonale şi pentru biciclete Bucureşti-Ilfov, a fost aprobat în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanţă de 67 km, proiect în valoare de 10 milioane de euro care va fi demarat anul acesta.
În total, vor exista 240 de km de piste pentru biciclete în Bucureşti, iar construirea acestora va continua şi în anul următor. Potrivit HCGMB nr. 61/21.02.2018, proiectul cuprinde patru trasee, pe o distanţă de 63,5 km, ocupând o suprafaţă totală de aproximativ 201.000 mp. Este o primă etapă
dintr-un proiect mai amplu, de 240 km”, a precizat PMB.

Cele patru trasee sunt: Traseul 1- Piaţa Victoriei- Bd. Aviatorilor- Bd. Beijing- strada Nicolae Caranfil- Sos. Pipera- strada Alexandru Şerbănescu- Bd. Aerogării- DN1- Piaţa Presei Libere- Şos. Kiseleff- Bd. Constantin Prezan; Traseul 2- Piaţa Victoriei- Bd. Iancu de Hunedoara- Şos. Ştefan cel Mare- Şos. Mihai Bravu; Traseul 3- Calea Victoriei- Bd. Regina Elisabeta- Splaiul Independenţei- Bd. Naţiunile Unite; Traseul 4- Piaţa Libertăţii- Piaţa Constituţiei- Bd Unirii- Bd. Decebal- Bd. Basarabia- Stadionul Naţional.

Primăria Capitalei se află în etapa de obţinere a avizelor. Amenajarea pistelor va fi realizată de Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje.

Pe de altă parte, Primăria Capitalei urmăreşte introducerea unui sistem de transport public cu biciclete. Acesta va include crearea de staţii de închiriere și de parcări, precum și stimularea achiziţionării de biciclete, care se materializează în anul 2018 prin acordarea a 30.000 de vouchere pentru locuitorii Capitalei.

“Ne dorim ca mersul cu bicicleta să devină un mijloc de transport uzual în Capitală. Printre demersurile pe care municipalitatea le întreprinde în această perioadă se numără şi demararea procedurii de achiziţie a studiului de fezabilitate pentru realizarea unei reţele de piste de biciclete pe o suprafaţă de 100 km, printr-o convenţie încheiată cu Ministerul Mediului şi prin care se alocă 10 milioane de euro pentru realizarea acestui obiectiv. Intenţia PMB este de a acoperi axele Nord-Sud şi Est-Vest”, a explicat primarul Gabriela Firea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă