11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialIGPR: Peste o sută de percheziţii în Bucureşti şi în alte 16...

IGPR: Peste o sută de percheziţii în Bucureşti şi în alte 16 judeţe

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, percheziţiile sunt efectuate în Bucureşti şi în judeţele Arad, Hunedoara, Timiş, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Iaşi, Galaţi, Olt, Argeş, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj şi Caraş – Severin, la activităţi participând şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţele pe teritoriul cărora se efectuează percheziţiile. Acţiunile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

“Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2 milioane de euro. Urmează a fi puse în aplicare 27 de mandate de aducere. Persoanele depistate urmează a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale”, se precizează în comunicatul IGPR.

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă