12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialIgnatie: "Ar fi extraordinar ca şi în viaţa de zi cu zi...

Ignatie: “Ar fi extraordinar ca şi în viaţa de zi cu zi să te îmbulzeşti să primeşti lumina”

“În momentul în care oamenii sunt invitaţi la această lumină ei se îmbulzesc să o primească. Aş spune că ar fi extraordinar ca şi în viaţa de zi cu zi să te îmbulzeşti să primeşti lumina. Păstrează această îmbulzeală, dacă este autentică, în traiul tău cotidian! Aleargă după lumină! Să doreşti lumina! Dacă ştiu să-şi păstreze chipurile luminate în viaţa de zi cu zi, aşa cum sunt de frumos luminate de lumânările pe care le ţin în mână la slujba de Înviere, înseamnă că au surprins esenţa, înseamnă că ştiu pentru ce au venit la Înviere. (…) Mai este încă o imagine superbă: dacă e o vreme mai neprielnică, toată lumea are o grijă deosebită în a-şi păstra lumânarea, lumina aceea care trebuie să ardă. Transpus în plan spiritual, ar fi bine dacă ne-am strădui să menţinem această lumină a sufletului nostru, ca ea să nu fie stinsă de viforul urii, de păcatul răutăţii, al meschinăriei, al corupţiei”, a declarat episcopul Huşilor, pentru Agerpres.

Ignatie a vorbit despre faptul că multe persoane merg la Înviere doar pentru a lua lumină, nu şi pentru a sta la slujbă şi a spus că acest lucru, chiar dacă poate fi supărător pentru preoţi, reprezintă începutul unui dialog al omului cu Dumnezeu.

“Este o dramă pentru un slujitor când vede curtea unei biserici plină ochi de oameni, aceştia iau lumina şi dintr-odată cei mai mulţi pleacă şi rămâi cu un buchet de oameni ce stau la întreaga slujba a Învierii. Dar eu vreau să văd partea frumoasă şi de bine a fiecărui om şi mă bucur că ei se gândesc ca în noaptea de Înviere să vină măcar să ia acea lumină. Ar fi extraordinar dacă ar vedea şi ar înţelege cu adevărat semnificaţia acelei lumini pentru care ei şi-au făcut timp şi au venit în miez de noapte. Aici este problema: de percepţie şi de înţelegere a acestei lumini. Eu am mai afirmat în faţa credincioşilor în anumite slujbe din noaptea de Înviere că mă bucur pentru ei că sunt oameni ai Învierii, fiindcă ei vin doar la Înviere. Şi atunci este un punct de plecare în dialog, chiar dacă vin exclusiv să ia lumină”, a explicat episcopul Huşilor.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă