Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Iași: Festivalul Girafelor, dedicat berii artizanale, interzice micii

Primul eveniment dedicat berii artizanale organizat în judeţul Iaşi, Festivalul Girafelor, are loc în perioada 7-9 septembrie, la baza de agrement Ciric, iar organizatorii promit experienţe culinare şi acorduri care să acopere "o largă plajă muzicală", potrivit Mediafax.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 16.08.2018 - 11:53

"De ce girafe? Pentru că berea «craft» aventurile gastronomice şi muzica de calitate au un numitor comun: gâtul deosebit. Berea artizanală produsă în România reprezintă componenta de bază a festivalului. Participanţii vor avea de ales între cel puţin 30 de sortimente. Berea «craft», spre deosebire de cea industrială, este produsă exclusiv pe cale naturală, fără ajutorul adjuvanţilor chimici. De aceea, diferenţa dintre o astfel de bere şi una industrială este ca cea dintre un fresh şi un suc pe bază de prafuri chimice. Festivalul va reuni şi vendori de tip street food, gata să ofere participanţilor adevărate experienţe culinare. Pentru că este un gest infam să asociezi berea specială cu micii, aceştia vor lipsi cu desăvârşire", arată organizatorii.

În cadrul evenimentului sunt programate şi ateliere live pentru prezentarea etapelor necesare în procesul de realizare a propriei beri şi degustări pentru băuturile unor producători cu experienţă.

Şi muzica din festival, spun organizatorii că a fost aleasă pornind de la profilul consumatorului de "craft beer", o persoană activă, creativă şi experimentalistă.

De la DJ-i cunoscuţi de la petrecerile urbane, formaţii de blues, rock, jazz, funk şi până la folclor din zona cultă, Festivalul Girafelor acoperă zone foarte diferite ale scenei muzicale. Pe afiş se regăsesc Trei Parale, Jean Gavril, Odyssey, Tangerine, The KryptoniteSparks, White Mahala, Alister Mars, UFe, Andrei Cerbu & The Crossroads, Dacika, Jurjak şi Kosta.

 

Comentarii

loading...