7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialIaşi: Două persoane au murit într-un accident feroviar

Iaşi: Două persoane au murit într-un accident feroviar

Circulaţia feroviară este oprită pe firul 2 al Magistralei 500 Suceava – Bucureşti, a transmis Mediafax.

Accidentul s-a produs la pasajul de trecere peste calea ferată la Paşcani-Muncel, în zona localităţii Cozmeşti.

Conform primelor date, trenul 1752, care circula pe ruta Suceava – Bucureşti Nord, a lovit în plin maşina, locomotiva şi primul vagon suferind avarii.

Potrivit autorităţilor, cei doi ocupanţi ai autoturismului şi-au pierdut viaţa.

La locul accidentului s-au deplasat atât reprezentanţii SC CNCFR – Iaşi, cât şi Poliţia şi un echipaj al SMURD.

Din tren, nicio persoană nu a suferit leziuni.

“Asta se întâmplă când oamenii nu respectă indicatoarele feroviare, din păcate. Am mai distrus o locomotivă şi un vagon, că şi aşa aveam multe! Din păcate, şi doi oameni şi-au pierdut vieţile astăzi. Trebuie luate măsuri o dată pentru totdeauna, să se găsească o soluţie pentru a nu se mai întâmpla astfel de tragedii. Dar cine să ia la noi? Noi suntem specialişti în studii de fezabilitate”, a spus şeful CFR Iaşi, Constantin Axinia.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia feroviară este oprită pe firul 2 al Magistralei 500, Suceava – Bucureşti, din cauza accidentului.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă