14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialHunedoara: Adolescent aflat în plasament, dispărut de la domiciliu

Hunedoara: Adolescent aflat în plasament, dispărut de la domiciliu

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Carla Strujan, dispariţia minorului a fost anunţată joi dimineaţa, de către asistentul maternal. În timpul nopţii de miercuri spre joi, Cosmin Alexandru Munteanu, adolescentul de 15 ani, a plecat din curte cu bicicleta şi nu s-a mai întors.

”Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Hateg au fost sesizaţi verbal de către Bernat Daniel, din comuna Toteşti, sat Reea, despre faptul că, în dimineaţa zilei de 15 martie 2018, în jurul orei 07.00, a constatat că minorul Munteanu Cosmin Alexandru, în vârstă de 15 ani, pe care îl are în plasament, a plecat voluntar, de la domiciliu în noaptea de 14/15.03.2018 cu o bicicletă luată din curtea locuinţei. În urma cercetării efectuate de către poliţişti, în dormitorul acestuia, într-o noptieră a fost găsit un bilet prin care minorul îşi cere scuze familiei la care se afla în plasament, menţionând că intenţionează să-şi pună capăt zilelor”, a declarat, pentru Mediafax, Carla Strujan.

Băiatul are o înălţime de 1,70 metri, faţa ovală, ochii căprui, păr negru, creţ, tuns scurt.

”Era îmbrăcat cu fâş negru, pantaloni blue jeans de culoare albastru strânşi pe corp, în picioare purta ghete de culoare neagră, acesta neavând asupra sa telefon mobil, bani sau alte bunuri. Cercetările continuă de către poliţişti în vederea identificării persoanei în cauză”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Persoanele care deţin informaţii despre minor sunt rugate de poliţişti să sune la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă