10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialHunedoara: Administratorul cetăţii Sarmizegetusa Regia a demisionat

Hunedoara: Administratorul cetăţii Sarmizegetusa Regia a demisionat

“Am demisionat din funcţia de administrator al Sarmizegetusei Regia. Incompatibilităţile în ceea ce priveşte viziunea actului de administrare, existente între mine şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, mă fac să iau această decizie extrem de grea.

Lipsa de respect a acestuia faţă de Sarmizegetusa Regia, regăsită în decizii eronate şi neancorate în realitate, mă fac să părăsesc un loc pentru care am sacrificat tot ce poate sacrifica un om într-o viaţă întreagă”, scrie luni fostul administrator al cetăţii Sarmizegetusa Regia pe pagina sa de socializare.

Fostul administrator al sitului Sarmizegetusa Regia mai notează că există o “lipsă de coerenţă în deciziile luate” de către vicepreşedintele CJ Hunedoara, situaţie care ar fi adus “grave prejudicii” administraţiei cetăţii dacice.

“Lipsa de coerenţă în deciziile luate, folosirea unor termeni a căror proprietate nu o cunoaşte şi care a adus grave prejudicii administraţiei şi mie personal, mă determină să întrerup un drum început acum 5 ani. Nu mi-am dorit acest drum, nu am cerut această funcţie, fiind adus, cu mari insistenţe, în postura de administrator. Am făcut, în această perioadă, tot ce este omeneşte posibil şi mai mult decât atât, pentru ca normalitatea să se instaleze la Sarmizegetusa Regia şi am dat acestui loc întreaga mea dragoste şi iubire’, comentează Brilisky pe pagina sa de Facebook.

În replică, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că administraţia judeţeană a sprijinit punerea în valoare a sitului de la Sarmizegetusa Regia, atât printr-o majorare a bugetului alocat pentru gospodărirea cetăţii, cât şi prin fonduri distribuite în vederea efectuării de cercetări arheologice sistematice în perimetrul monumentului UNESCO.

“Bugetul alocat anul acesta serviciului care se ocupă cu administrarea cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia este de 2,5 ori mai mare faţă de anul 2016. Pentru prima oară am reuşit să efectuăm un studiu complex la Sarmizegetusa Regia împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului şi să alocăm din bugetul propriu bani pentru cercetarea arheologică sistematică, 100.000 de lei în anul 2017 şi 85.000 de lei în anul 2018”, a spus vicepreşedintele CJ Hunedoara.

În ceea ce priveşte acuzele la adresa sa, Sorin Vasilescu a menţionat că acestea sunt neîntemeiate şi că starea de conflict cu fostul administrator al sitului Sarmizegetusa Regia a pornit de la faptul că în perimetrul sitului ar fi fost ridicat un adăpost de ploaie pentru turişti fără aprobările cerute de legislaţia în vigoare, acesta fiind considerat o construcţie ilegală.

“Toată lumea trebuie să respecte legea. Direcţia Judeţeană pentru Cultură a solicitat demolarea acelei construcţii şi s-a executat executat acest lucru”, a arătat Vasilescu.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, se află în administrarea CJ Hunedoara din anul 2013. Cu acest prilej, instituţia administrativă a înfiinţat un serviciu special dedicat administrării monumentelor istorice din judeţul Hunedoara. Coordonarea acestui serviciu este asigurată, din anul 2016, de vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu.

Peste 70.000 de turişti au vizitat anul trecut cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, numărul celor care au ajuns în fosta capitală a Daciei fiind mai mare cu 16% comparativ cu anul 2016.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă