14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialHandbalista Cristina Neagu, ambasadoarea unei campanii anti-bullying

Handbalista Cristina Neagu, ambasadoarea unei campanii anti-bullying

Sportiva a declarat într-o conferinţă de presă că doreşte să îi ajute pe copiii care sunt expuşi bullying-ului.

“Din păcate acest fenomen numit bullying a luat foarte mare amploare, mulţi copii se simt singuri, neajutoraţi, şi sunt agresaţi. Dar ei nu trebuie decât să vorbească despre ce li se întâmplă şi să ceară ajutor. Sunt foarte bucuroasă să fiu ambasadoarea acestei campanii. Doresc să îi ajut pe aceşti copii. Am o voce puternică şi pot transmite un mesaj. Făcând sport de la 12 ani am ştiut mereu ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă şi să primeşti ajutor de la colegi şi prieteni. E OK să fii diferit, nu trebuie să fii răutăcios ca să câştigi respectul celorlalţi. De asemenea, nu trebuie să accepţi bullying-ul pentru a fi acceptat într-un grup. Vreau să le transmit copiilor un mesaj foarte important şi anume că întotdeauna există o echipă pentru ei care este gata să îi ajute. Indiferent că este vorba despre familie, colegi, prieteni, profesori şi aşa mai departe. Este foarte important să fii tu însuţi şi să te simţi bine în pielea ta”, a spus ea.

“Din fericire eu nu am trecut în copilărie prin asemenea experienţe. Deşi am fost un copil mai retras am fost ferită de astfel de cazuri. Pot să spun însă că am fost martoră la aşa ceva şi nu am ştiut cum să reacţionez. Pentru că am auzit de la părinţii mei să nu intervin în astfel de cazuri. De obicei martorii nu intervin de teamă să nu devină victime. Cu siguranţă că eu îmi voi sfătui altfel copiii pentru a şti cum să reacţioneze în astfel de cazuri”, a adăugat Cristina Neagu.

Conform Asociaţiei “Telefonul Copilului”, în perioada 2015-2017 s-au înregistrat 4.328 de cazuri de bullying. Statistica arată că 54% dintre copii nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuşi, 24% au împărtăşit cu prietenii sau colegii şi doar 22% au discutat cu părinţii. Mai mult de jumătate dintre cei care au apelat linia gratuită 116.111 au fost fete (51,18%), 42,08% băieţi şi 6,74% au fost părinţi. Principalele motive pentru care copiii au fost hărţuiţi sunt: aspectul fizic – 33,1%, statutul social – 27,12%, interesele şi pasiunile – 12,8%, situaţia şcolară foarte bună – 8,21%, situaţia şcolară mediocră – 7,55%, nevoile speciale şi dizabilităţile – 4,42%, etnia – 3,17%, religia – 2,14% şi orientarea sexuală – 2,11%.

Campania anti-bullying “Clubul prieteniei”, derulată de Asociaţia “Telefonul copilului” şi Cartoon Network, a ajuns la a patra ediţie şi urmăreşte conştientizarea şi prevenirea acestui fenomen. 

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă